FOTO. Au fost desemnaţi beneficiarii burselor Fundaţiei Orange

FOTO. Au fost desemnaţi beneficiarii burselor Fundaţiei Orange
Foto: Orange


91 de tineri care au absolvit instituţiile de tip internat au primit o nouă şansă la educaţie. Ei sunt finaliştii proiectului Fundaţiei Orange Moldova „Burse pentru tinerii din instituţiile de tip internat”, ediţia 2014. Astfel, pe parcursul anului academic curent ei se vor bucura de susţinere financiară, pentru a reuşi să-şi continue studiile la colegii, licee profesionale sau şcoli de meserii. 

Victoria Musteaţă, Secretar al Fundaţiei Orange Moldova: „Domeniul educaţiei reprezintă o prioritate în activitatea Fundaţiei Orange. Peste 50% din proiectele implementate de FOM în acest an, au susţinut şi dezvoltat această sferă. „Burse pentru tinerii din şcolile internat” este un proiect solicitat de absolvenţii acestor instituţii. Suntem la a 4-a ediţie. In total am oferit 341 de burse. Obiectivul nostru este de a facilita accesul tinerilor dezavantajaţi la studii de specialitate, pentru ca a le asigura un viitor la ei acasă şi ai ajuta să se integreze mai uşor în societate.”

Fiecare aspirant la o bursă a trebuit să depună la concurs un dosar cu:

- documente confirmative privind statutul social al aplicatului şi al familiei sale;

- un eseu de motivare;

- certificat academic ce prezintă situaţia pentru ultimii 3 ani compleţi de studii, cu indicarea notei medii pentru fiecare an şi notei medii generale pentru toţi 3 ani;

- copia buletinului de identitate;

- declaraţia de veridicitate a informaţiei prin care să confirme autenticitatea actelor anexate la dosar.

Angela Muşet, Director al CIU, implementator proiect: „Finaliştii au fost selectaţi printr-un concurs riguros de către o comisie de experţi independenţi. Din componenţa acesteia  au făcut parte reprezentanţi ai Ministerului Muncii Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerului Educaţiei, Centrului de Informaţii Universitare şi ai Fundaţiei Orange Moldova”.

Bursele sunt alocate pentru acoperirea necesităţilor curente ale tinerilor, ce ţin de efectuarea studiilor (cazare, masa, procurare cărţi si instrumente necesare pentru orele practice s.a.). Acestea sunt  prevăzute pentru o perioada de 10 luni, cu posibilitatea reaplicării, în bază de concurs, pentru anul următor de studii.

Astfel, 46 dintre bursierii sunt în premieră beneficiari ai proiectului. Alţi, 45 de finalişti au fost bursieri ai Fundaţiei si in anii precedenţi de studii.

„Burse pentru tinerii din instituţiile de tip internat” se desfăşoară pentru al patrulea an consecutiv cu suportul financiar integral al Fundaţiei Orange, în parteneriat cu Ministerul Protecţiei Sociale şi a Ministerului Educaţiei. Proiectul este implementat de Centrul de Informaţii Universitare.

Lista integrală o puteți vedea pe acest link.

P.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Polonia acordă consumatorilor subvenţii de 380 milioane de dolari în urma creşterii preţurilor la energie

Polonia acordă consumatorilor subvenţii de 380 milioane de dolari în urma creşterii preţurilor la energie

35 de decese, provocate de noul coronavirus. Datele laboratoarelor din țară

35 de decese, provocate de noul coronavirus. Datele laboratoarelor din țară

Arhiepiscopul de Ungheni și Nisporeni i se adresează cu „profundă tristețe” Maiei Sandu: „Din câte cunosc personal, ați avut rude și mătușă în mănăstire”

Arhiepiscopul de Ungheni și Nisporeni i se adresează cu „profundă tristețe” Maiei Sandu: „Din câte cunosc personal, ați avut rude și mătușă în mănăstire”

Advertoriale
Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    EXCLUSIV! Cele cinci mașini ale lui Vlad Filat, sechestrate în 2015: Câte au fost vândute și ce bani a încasat statul
  • 2
    Europarlamentari: Dacă negocierile cu Gazprom vor eșua, România nu va lăsa la greu R. Moldova
  • 3
    Curtea de Apel examinează recursul împotriva arestului la domiciliu pentru Alexandr Stoianoglo. Socialiștii, un grup de persoane și Rizea, în fața instituției (VIDEO)
  • 4
    16 dosare răsunătoare ale politicii moldovenești. Cine sunt foștii demnitari găsiți nevinovați, eliberați înainte de termen sau dați de ani buni în căutare (INFOGRAFIC)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.