O fostă majoretă din Coreea de Nord a descris cum a fost îndoctrinată de propaganda regimului de la Phenian, pentru a ajunge în echipa trimisă la Jocurile Olimpice de iarnă de la Pyeongchang, în Coreea de Sud. Echipa de majorete, supranumită „armata de frumuseți”, a pus în scenă reprezentații cu o coregrafie perfectă până la cel mai mic detaliu, scrie The Telegraph, citat de digi24.ro.
Han Seo-hee, o majoretă din echipa Coreei de Nord, care locuiește acum în Coreea de Sud, după ce a reușit să dezerteze, povestește că a fost antrenată „psihologic” pentru a promova ideologia Coreei de Nord. Ea susține că singurul scop pentru care echipa de majorete a fost trimisă la Jocurile Olimpice este acela de a manipula politic.
Într-un interviu acordat BBC, Seo-hee spune că majoretele sunt selectate din universitățile de elită și din familiile înstărite și loiale regimului de la Phenian. Ele sunt învățate apoi să promoveze ideologia nord-coreeană și agenda naționalistă a lui Kim Jong-un.
„Eram separate pentru diferite tipuri de exerciții psihologice. Ni se spunea că nu ar trebui să fim surprinse sau șocate de cum se trăiește într-o altă țară. În special, scopul acestor antrenamente era să nu uităm țara din care venim, nici măcar pentru un minut. Nu eram acolo doar pentru a face galerie echipelor, ci pentru a intra în inima inamicului”, spune tânăra.
Regimul din Coreea de Nord a trimis la Olimpiada de Iarnă, care are loc în Coreea de Sud, o delegație în care majoretele sunt mai numeroase decât sportivii. Tinerele au pus în scenă aceeaşi reţetă pe care o vedem la toate festivităţile comuniste: sincronizare perfectă şi entuziasm exagerat. E un spectacol care fascinează şi şochează, în acelaşi timp.
Seamănă cu un detaşament militar pentru că acţionează la comandă şi după reguli stricte. Nimic nu e la întâmplare pentru cele 229 de tinere trimise de regimul comunist să-i susţină pe sportivii nord-coreeni la Olimpiada de Iarnă.
În tribune, fiecare gest e calculat, toate se mişcă în acelaşi ritm şi de aceea i-au fascinat pe ceilalţi spectatori. La primele lor apariţii, au captat atenţia mai mult decât sportivii. Sud-coreenii s-au grăbit să le fotografieze, dar nu au putut interacţiona cu ele.
Vezi și aceste știri

Litvinenco, despre scoaterea în afara legii a Partidului Șor: Nu constituie un precedent periculos

Președintele ales al Cehiei a avut o primă discuție cu președinta Taiwanului. Gestul ar putea provoca furia Chinei

Șef din cadrul Inspectoratului General al Poliției, în vizorul inspectorilor ANI. Ce au depistat (DOC)
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
