
Repetenții ar putea da BAC-ul de câte ori vor. După două încercări, examenul ar putea fi cu plată
Un proiect de lege propus de grupul PPEM în Parlament propune ca un elev să poată să se înscrie la examenul de BAC de câte ori dorește până îl va promova. O condiție ar fi instituirea unei taxe pentru cei care au picat examenul în decurs de două încercări, iar aceasta va fi stabilită de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.
・
În prezent, în caz de nepromovare, examenul de BAC poate fi susținut în sesiunea repetată. Dacă un elev nu reușește să ia notă pozitivă nici atunci, mai are șansa de a susține testul de cel mult două ori în decursul următorilor trei ani. Cei care nu reușesc să o facă nici atunci, mai pot să o facă în regim de externat, iar toate notele pozitive obținute la alte materii se anulează.
Autorii proiectului, deputații din grupul PPEM, par să nu fie de acord cu asta. „Anularea notelor pozitive este o măsură restrictivă care ar putea fi o barieră nejustificată pentru elevii care doresc să finalizeze învățământul liceal. Limitarea numărului de încercări și a perioadei în care un elev poate să susțină examenul de BAC nu este oportună. Sistemul liceal nu trebuie să pedepsească elevii, dar să le ofere condiții rezonabile pentru ca toți care doresc să finalizeze treapta liceală în mod real să aibă această șansă. La moment nu este clar de ce nu se pot organiza și alte sesiuni suplimentare. Considerăm nejustificat și extins termenul de un an de așteptare. Posibilitatea de a susține examenul de BAC ar trebui să fie creată și pe parcursul anului, nu doar în perioada de vară”, spun autorii în nota informativă.
Deputații mai vor ca pe parcursul unui an să fie desfășurate patru sesiuni de susținere a examenului de BAC, adică pe lângă cele din vară - de bază și repetată - să mai existe încă două.
Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, în anul 2017, din totalul de 18.758 de candidați, 11.320 au promovat examenul, adică 60,34%.