Încă 5 persoane, escortate la CNA în legătură cu legalizarea construcțiilor din Chișinău

Încă 5 persoane, escortate la CNA în legătură cu legalizarea construcțiilor din Chișinău
Foto: canal3.md


Alte 5 persoane au fost escortate astăzi la CNA pentru audieri în dosarul ilegalităţilor, comise de către un grup infracţional, specializat în legalizarea construcţiilor autorizate şi neautorizate din Chişinău. Este vorba despre un specialist al Direcţiei generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare a Primăriei municipiului Chişinău, un registrator al Agenţiei Servicii Publice, dar şi trei directori ai unor companii din capitală, care ar fi beneficiat de serviciile funcţionarilor menţionaţi.

Potrivit materialelor cauzei, cei trei reprezentanţi ai agenţilor economici au fost documentaţi cum au oferit diferite sume de bani capilor grupului pentru ca aceştia să corupă funcţionarii din cadrul Direcţiei arhitectură şi Agenţiei servicii publice, în schimbul perfectării unor documente pentru recepţia finală a unor construcţii. Concret: într-un caz, produs în luna noiembrie 2017, sunt menţionate 3 încăperi din strada Alba Iulia, pentru procesul-verbal de recepţie finală a lucrărilor fiind plătită o mită de 1500 de euro. În alt caz, documentat tot în luna noiembrie 2017, unul dintre bănuiţi ar fi transmis unuia dintre capii grupului 2000 de lei şi 200 de euro, în avans, pentru întocmirea actelor de recepţie finală a unui imobil de pe strada Socoleni. În aceeaşi perioadă, a fost documentată şi transmiterea a 40 000 de lei, în avans, liderilor grupului pentru legalizarea unui oficiu neautorizat de pe strada Miron Costin. În procesul investigaţiilor, a mai fost documentată şi transmiterea a 2000 de euro de către unul dintre bănuiţi pentru eliberarea actelor cu privire la replanificarea a trei gherete din strada Calea Moşilor, dar şi pentru setul de documente pentru recepţionarea unei construcţii de pe Albişoara - în ambele cazuri cu înregistrarea acestora la SCT Chişinău.

În dimineaţa acestei zile, ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie au desfăşurat percheziţii la domiciliile şi la locurile de muncă ale bănuiţilor, de unde au ridicat materiale importante pentru cauza penală. În prezent, aceştia sunt audiaţi de ofiţerii de urmărire penală, urmând  ca procurorii să decidă dacă persoanele vor fi reţinute sau vor fi cercetate în stare de libertate.

Amintim că, săptămâna trecută, şapte persoane au fost reţinute într-un dosar de corupere, trafic de influenţă şi fals în acte publice. Acestea sunt învinuite că ar fi pus în aplicare o schemă infracţională de legalizare a construcţiilor autorizate şi neautorizate din capitală. Potrivit materialelor cauzei, capii grupului identificau persoane, care intenţionau să-şi perfecteze actele de recepţie finală a construcţiilor,  le asigurau întregul portofoliu de documente, prin coruperea unor funcţionari ai administraţiei publice locale şi Agenţiei servicii publice (SCT Chişinău), iar pentru serviciile lor pretindeau sume de până la 3500 de euro. Până în prezent, procurorii şi CNA au documentat circa 40 de asemenea cazuri.

Din cei 7 reţinuţi, 2 persoane se află în arest preventiv, în izolator, o persoană este cercetată în arest la domiciliu, iar alţi 4 învinuiţi au fost eliberaţi de procurori după ce au semnat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei şi au oferit declaraţii importante anchetatorilor.

Cazul este documentat în continuare, urmând ca procurorii anticorupţie şi ofiţerii de urmărire penală ai CNA să analizeze informaţia, obţinută în urma percheziţiilor, pentru a stabili toate circumstanţele faptelor descrise şi a trage la răspundere persoanele responsabile.

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Certificat COVID obligatoriu pentru profesori, în Israel. Dascălii care nu-l vor prezenta nu vor mai putea preda și nici nu vor primi salariu

Certificat COVID obligatoriu pentru profesori, în Israel. Dascălii care nu-l vor prezenta nu vor mai putea preda și nici nu vor primi salariu

Directorul Promo-Lex, Ion Manole, despre noua Avocată a Poporului: „A fost un vot simplu, plictisitor și antidemocratic”

Directorul Promo-Lex, Ion Manole, despre noua Avocată a Poporului: „A fost un vot simplu, plictisitor și antidemocratic”

Autoritățile anunță 1.215 cazuri noi de COVID-19, confirmate în R. Moldova

Autoritățile anunță 1.215 cazuri noi de COVID-19, confirmate în R. Moldova

Advertoriale
Vino să asculți în premieră piesele noi de pe albumul ACASĂ la concertul Irinei Rimes de la Teatrul Verde

Vino să asculți în premieră piesele noi de pe albumul ACASĂ la concertul Irinei Rimes de la Teatrul Verde

Celebrăm Viața - un eveniment istoric în Programul „În Brațele Mamei” (FOTO)

Celebrăm Viața - un eveniment istoric în Programul „În Brațele Mamei” (FOTO)

PayPal Business – în premieră în Republica Moldova, doar la Victoriabank

PayPal Business – în premieră în Republica Moldova, doar la Victoriabank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Un nou post de televiziune va apărea pe piața mediatică din Republica Moldova
  • 2
    Italia: Certificatul verde devine obligatoriu pentru toți angajații. Cei care nu îl au vor pierde bani din salariu
  • 3
    Conducere nouă la punctul de frontieră Leușeni: Radu Zănoagă - șef, Natalia Donțova - șefă adjunctă
  • 4
    Maia Sandu de la tribuna ONU: „Republica Moldova este un stat angajat pentru pace”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.