Donald Trump sugerează înarmarea unor profesori pentru prevenirea masacrelor din școli

Donald Trump sugerează înarmarea unor profesori pentru prevenirea masacrelor din școli

Preşedintele american Donald Trump a sugerat miercuri că înarmarea unor profesori ar putea contribui la prevenirea masacrelor din şcoli şi a promis că administraţia sa va modifica legislaţia pentru înăsprirea regulilor privind achiziţionarea unei arme, relatează site-ul agenţiei Reuters, citat de Mediafax.

În urmă cu aproape o săptămână, 14 elevi şi trei profesori au fost ucişi la un liceu din statul Florida de către un fost elev, care a folosit o armă semiautomată achiziţionată în mod legal.

Donald Trump a organizat o întâlnire la Casa Albă cu o parte dintre elevii care au supravieţuit atacului armat şi cu părinţii unor copii care au decedat.

„Dacă ar exista profesori care să fie adepţii armelor de foc, un atac ar putea fi încheiat foarte repede", a spus Trump, care a recunoscut că ideea este controversată.

Preşedintele american a promis că administraţia sa va modifica legislaţia pentru înăsprirea regulilor privind achiziţionarea unei arme, inclusiv obligaţia prezentării cazierului judiciar şi controale privind sănătatea mintală.

„Vom acţiona foarte puternic în ceea ce priveşte controalele amănunţite, cu accent asupra sănătăţii mintale. Nu o să rămână doar vorbe, aşa cum a fost în trecut", a spus Donald Trump.

Marţi, preşedintele american Donald Trump a anunţat că a semnat un memorandum prin care îi cere procurorului general Jeff Sessions să elaboreze o reglementare pentru interzicerea dispozitivelor care transformă armele semiautomate în arme automate.

Decizia a fost luată ca urmare a atacului armat comis în Las Vegas în octombrie 2017, cel mai grav din istoria SUA, în urma căruia au murit 58 de persoane şi aproape 500 au fost rănite, şi a atacului dintr-o şcoală din statul Florida.

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Curtea Supremă de Justiție a respins sesizarea Marinei Tauber și a menținut decizia Curții de Apel Bălți

Curtea Supremă de Justiție a respins sesizarea Marinei Tauber și a menținut decizia Curții de Apel Bălți

94 cazuri noi de COVID-19 și nouă decese raportate azi

94 cazuri noi de COVID-19 și nouă decese raportate azi

Noi reguli de intrare în România. Toți călătorii vor completa formularul de localizare a pasagerului

Noi reguli de intrare în România. Toți călătorii vor completa formularul de localizare a pasagerului

Advertoriale
Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    EDITORIAL | Parcarea specială sau cum statul fură de la cetățeni pentru o companie privată
  • 2
    Omicron în România: Au fost confirmate primele două cazuri de infectare
  • 3
    Marina Tauber, adresare către Maia Sandu: „Este un război. În el neapărat vor fi câștigători și invinși, iar învinșii veți fi voi”
  • 4
    Reacții după decizia Curții de Apel Bălți de a anula înregistrarea Marinei Tauber în cursa electorală
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.