Pe 21 octombrie 2014, după doi ani de tergiversare, Consiliul Municipal Chișinău a aprobat Strategia de Dezvoltare a Transportului Public până în 2025. Documentul este complex și multilateral. Bloguvern.md a enumerat principalele repere ale Strategiei Transportului Public aprobate de CMC pe care le prezentăm mai jos.
- TROLEIBUZUL urmează să redevină „regele transportului public din Chișinău”: va transporta minim 75% din total călători, în comparație cu prezentele 35%. Ponderea microbuzelor va scădea la maxim 10%, de la actualele 60%, iar a autobuzelor se va dubla.
- „Schimbarea la față” a troleibuzului chișinăuian: modelul nostru tradițional de troleibuz (capacitate de max. 100-120 pasageri și lungime de 12 metri) va fi înlocuit cu ”modelul de troleibuz articulat de tip ”gormoșca” (capacitate de max. 160-180 pasageri și lungime de 18 metri). Troleibuzele articulate urmează să preia minim 50% din totalul călătorilor.
- Redesenarea de ansamblu a itinerarului tuturor mijloacelor de transport - troleibuz, autobuz și microbuz (prin evitarea suprapunerilor și co-integrarea complementară inter-modală). Respectiv: (i) în loc de 22 rute de troleibuz vom avea doar 8 rute, (ii) în loc de 23 de rute de autobuz vom - 7 rute, (iii) în loc de cca 70 rute de microbuz - vom avea maxim 20. Aceste schimbări au fost generate de experții germani prin calcule complexe ale fluxurilor de călători (unde urcă pasagerii și unde coboară: dimineața, pe parcursul zilei și seara) cu ajutorul unor măsurări în teren și softuri sofisticate de ultimă generație.
- Amenajarea BENZILOR DEDICATE exclusiv troleibuzelor/autobuzelor pe bulevardele - cheie ale orașului (Ștefan cel Mare, Traian, Decebal, Dacia, București, Pușkin, Bodoni, Renașterii, Moscova, Kiev, B. Voievod, Mircea cel Bătrân, Calea Ieșilor, Alba Iulia, Creangă, ș.a.). Respectiv, acest sistem de benzi dedicate ”exclusiviste troleibuzului” va fundamenta sistemul BRT (bus rapid tranzit) care va avea mai puține stații/opriri și (respectiv) timpul necesar unei călătorii dintre sectoare se va micșora de minim 2 ori față de situația actuală.
MICROBUZELE vor deveni transport exclusiv sub-urban, aducând oamenii din anumite suburbii în oraș (respectiv, nici un microbuz nu va intra în centrul orașului).
- Introducerea unui nou mijloc de transport public în oraș - MEDIBUZELE (capacitate de max. 50 pasageri și 8-10 metri lungime) pentru zonele unde (i) nu există flux adecvat de călători pentru transport de calibru mare, sau (ii) unde rama stradală este inadecvată transportului de calibru mare.
- Micșorarea presiunii orelor de vârf prin diversificarea orarului de activitate a diferitor instituții. De exemplu, întreprinderile industriale să înceapă lucrul la 07:00 (ca in perioada sovietică), toate instituțiile publice (ministere, primărie, gospodăria comunală, întreprinderi de stat) la 07:30, universitățile și colegiile la 07:30 și 10:00. Ceilalți, diferențiat la 07:00, 08:00, 08:30, 09:00 și 09:30).
- Tranziția de la sistemul de „bilete de hârtie eliberate de taxator” la sistemul de E-TICKETING (tichetare electronică), care se va baza pe „km parcurși”, dar nu „număr de călătorii”. Respectiv, schimbarea mijloacelor de transport nu va fi taxată suplimentar, iar călătorul își va decide singur itinerarul inter-modal (la fel cum fac călătorii în orice oraș european civilizat).
- Revederea politicilor tarifare pentru creșterea fidelității călătorilor (până la introducerea e-ticketing). Conform practicilor internaționale moderne, prețul unui abonament nu va depăși prețul a 25-35 bilete. De notat că la moment, în Chișinău prețul unui abonament lunar constituie 180 lei = 90 călătorii (4 călătorii într-o zi lucrătoare) pentru troleibuz și 200 lei = 67 călătorii pentru autobuz.
COSTUL Strategiei este de 216 mln euro pentru o perioadă de 10 ani, inclusiv 165 mln euro - din bugetul municipal și 51 mln euro - investiții private (medibuze). De menționat că reformele vor reduce pierderile anuale cu cel puțin 100 mln lei/an. Totodată, lipsa reformelor este și mai costisitoare: în perioada 2011-2014 municipalitatea a cheltuit peste 1 mlrd lei pentru a menține în viață actualul sistem de transport public (circa 800 mln lei - subvenții pentru RTEC și PUA + 200 mln credite pentru troleibuze noi + 100 mln pentru „asamblarea troleibuzelor”.
Vezi cât ar putea costa călătoria cu transportul public în Chişinău peste patru ani
Vezi și aceste știri

Femeia de afaceri din Bălți, care ar fi pregătit omorul amantei fostului său soț, trimisă pe banca acuzaților

Ofițerii CNA au descins cu percheziții la Piața Centrală: Trei medici veterinari și doi agenți economici, reținuți
