Poliția nu va mai ridica plăcuțele de înmatriculare a mașinilor parcate neregulamentar

Poliția nu va mai ridica plăcuțele de înmatriculare a mașinilor parcate neregulamentar
Foto: autoblog.md

În cadrul ședinței de astăzi, Cabinetul de miniștri a susținut anularea prevederii privind scoaterea plăcuțelor de înmatriculare de la vehiculele parcate neregulamentar.

Astfel, a fost anulat aliniatul din Codul Contravențiional care permitea inspectorilor de patrulare să scoată plăcuţele de înmatriculare de la vehiculele parcate neregulamentar, acestea fiind întoarse proprietarului doar după întocmirea procesului-verbal de contravenţie. Prin urmare, conducătorii auto nu puteau circula cu maşina până când nu îşi recuperau plăcuţele, fiind nevoiți să apeleze la serviciile de evacuator auto sau să identifice inspectorul care a ridicat numerele de înmatriculare.

„În condițiile în care Inspectoratul Naţional de Patrulare dispune de un mecanism eficient pentru sancţionarea conducătorilor auto care parchează neregulamentar, fără a mai fi necesară scoaterea plăcuţelor de înmatriculare, se consideră oportună eliminarea acestor prevederi”, crede MAI-ul.

Pentru oprirea, staţionarea sau parcarea în locuri interzise este prevăzută o amendă de la 5 la 10 unităţi convenţionale, cu aplicarea a două puncte de penalizare.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Litvinenco, despre progresul Comisiei pre-vetting: Finalizează evaluarea candidaților judecători în ianuarie

Litvinenco, despre progresul Comisiei pre-vetting: Finalizează evaluarea candidaților judecători în ianuarie

Comisia externă de expertiză în cazul Termoelectrica a emis câteva ipoteze privind incidentul de la blocul energetic nr. 3

Comisia externă de expertiză în cazul Termoelectrica a emis câteva ipoteze privind incidentul de la blocul energetic nr. 3

Șefa Guvernului a avut o întrevedere cu Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului. Ce a inclus agenda discuțiilor

Șefa Guvernului a avut o întrevedere cu Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului. Ce a inclus agenda discuțiilor

Advertoriale
Fii Moș Crăciun pentru copiii defavorizați! Ia scrisoarea, cumpără, donează și fă un copil fericit!

Fii Moș Crăciun pentru copiii defavorizați! Ia scrisoarea, cumpără, donează și fă un copil fericit!

De ce să alegi transportul cu autocarul în detrimentul transportului cu avionul

De ce să alegi transportul cu autocarul în detrimentul transportului cu avionul

FinComBank susţine antreprenorii şi evenimentul Pria E-Commerce Conference Moldova (VIDEO)

FinComBank susţine antreprenorii şi evenimentul Pria E-Commerce Conference Moldova (VIDEO)

EMISIUNI
  • Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
    Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
Cele mai populare
  • 1
    Un preot ortodox din Ucraina a fost condamnat la 12 ani de închisoare. Acesta a divulgat Rusiei informații despre pozițiile de apărare ucrainene
  • 2
    Vadim Ceban: Sunt cazuri, când gradul de vulnerabilitate energetică din factură diferă de cel stabilit de Guvern. Cu ce soluție vine Moldovagaz
  • 3
    Putin declară că nu înțelege de ce R. Moldova păstrează rezervele de gaze în Ucraina
  • 4
    Institutul pentru Studiul Războiului: Putin pregătește Rusia pentru un război prelungit de cucerire în Ucraina
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.