Accident la Hîncești. Trei persoane s-au ales cu traumatisme, după ce un microbuz s-a ciocnit cu un autoturism

Accident la Hîncești. Trei persoane s-au ales cu traumatisme, după ce un microbuz s-a ciocnit cu un autoturism


Trei persoane au ajuns la spital în urma accidentului produs în această seară în apropierea satului Fundul Galbenei, raionul Hîncești. Un microbuz cu pasageri care efectua ruta Chișinău - Taraclia s-a ciocnit cu un autoturism care venea pe contrasens.

Potrivit datelor Inspectoratului Național de Patrulare, este vorba de microbuzul Mercedes cu 20 de pasageri și un autoturism Volvo cu trei pasageri.

Cele trei persoane care au suferit în urma accidentului au fost transportate la Spitalul Raional Hîncești. După cum a confirmat angajata Unității Primiri Urgente, în momentul de față, li se efectuează o radiografie.

La faţa locului au venit şi angajaţii Inspectoratului de Poliție Ialoveni care urmează să stabilească toate circumstanţele în care s-a produs accidentul.  

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Cine sunt candidații admiși la proba de interviu din cadrul concursului pentru funcția de Avocat al Poporului

Cine sunt candidații admiși la proba de interviu din cadrul concursului pentru funcția de Avocat al Poporului

Oleg Tarnovschi a cucerit medalia de bronz la Mondialul din Danemarca

Oleg Tarnovschi a cucerit medalia de bronz la Mondialul din Danemarca

Alegeri în Rusia: Partidul pro-Kremlin Rusia Unită se află în fruntea rezultatelor preliminare

Alegeri în Rusia: Partidul pro-Kremlin Rusia Unită se află în fruntea rezultatelor preliminare

Advertoriale
Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    De ce gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău nu poate funcționa la capacitate maximă
  • 2
    Șeful Poliției de Frontieră propune ca în următoarea hotărâre CNESP să fie introdusă obligativitatea de testare din cont propriu la COVID-19 și pentru angajații instituției
  • 3
    Rusia: Autoritățile au cenzurat Youtube pentru a împiedica promovarea candidaților anti-Putin
  • 4
    Alegeri în sudul țării. Peste 114 mii de locuitori ai Găgăuziei își aleg deputații (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.