VIDEO. Deputatul PD, Cornel Dudnic despre Întâlnirea Autorităților Locale de la Tomai: „Am văzut personal cum participanților li se ofereau bani”

VIDEO. Deputatul PD, Cornel Dudnic despre Întâlnirea Autorităților Locale de la Tomai: „Am văzut personal cum participanților li se ofereau bani”

La Întâlnirea Autorităților Locale care a avut loc sâmbătă la Tomai, oamenii au venit pentru că au fost plătiți. Declarația a fost făcută de către deputatul democrat Cornel Dudnic la TVC 21. Potrivit alesului, când membrii PD dar și cei ai formațiunii „Novaia Gagauzia” au ajuns la locul reuniunii, sala  era deja plină de oameni. Mai mult, Dudnic a declarat că a văzut cu ochii lui cum la intrarea în sală participanții primeau bani.  

„Oamenii fluierau atunci când pe scenă urcau reprezentanții formațiunii noastre și încercau să spună ceva. La ieșire, am văzut cu ochii mei cum oamenii care făceau gălăgie primeau bani. Nu a fost nimic altceva decât circ la cerere”, a declarat Dudnic. 
 

Pe 24 februarie, în localitatea Tomai din raionul Leova a avut loc consiuliul extins al autorităților locale și regionale din Găgăuzia. Scopul reuniunii a fost apărarea statalității Republicii Moldova.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Alexandr Stoianogo, cu denunț la PG: Cere demisia și tragerea la răspundere penală a ministrului Justiției și a membrilor CSP

Alexandr Stoianogo, cu denunț la PG: Cere demisia și tragerea la răspundere penală a ministrului Justiției și a membrilor CSP

Mediatoarea comunitară care face slalom între: „Noi țigani la lucru nu primim” și „Cine are carte-are parte” (VIDEO)

Mediatoarea comunitară care face slalom între: „Noi țigani la lucru nu primim” și „Cine are carte-are parte” (VIDEO)

Finanțare adițională pentru reparația drumurilor: BERD va oferi R. Moldova 10 de milioane de euro

Finanțare adițională pentru reparația drumurilor: BERD va oferi R. Moldova 10 de milioane de euro

Advertoriale
Generația Inteligenței Financiare: Ce sunt resursele pentru o afacere și cum le calculăm? (VIDEO)

Generația Inteligenței Financiare: Ce sunt resursele pentru o afacere și cum le calculăm? (VIDEO)

Maib recomandă: Servicii de recrutare pentru afaceri de la parteneri

Maib recomandă: Servicii de recrutare pentru afaceri de la parteneri

Top 5 vinuri SĂLCUȚA potrivite pentru masa de Crăciun. Descoperă-le și adaugă-le în coșul de cumpărături

Top 5 vinuri SĂLCUȚA potrivite pentru masa de Crăciun. Descoperă-le și adaugă-le în coșul de cumpărături

EMISIUNI
  • Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
    Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
Cele mai populare
  • 1
    Un preot ortodox din Ucraina a fost condamnat la 12 ani de închisoare. Acesta a divulgat Rusiei informații despre pozițiile de apărare ucrainene
  • 2
    Vadim Ceban: Sunt cazuri, când gradul de vulnerabilitate energetică din factură diferă de cel stabilit de Guvern. Cu ce soluție vine Moldovagaz
  • 3
    Aprobat de Guvern! Salariu minim pe țară va fi de 4.000 de lei în anul 2023
  • 4
    Putin declară că nu înțelege de ce R. Moldova păstrează rezervele de gaze în Ucraina
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.