Directorul de comunicare a lui Trump, un fost fotomodel, și-a dat demisia

Directorul de comunicare a lui Trump, un fost fotomodel, și-a dat demisia
Foto: CNN

Hope Hicks, directorul de comunicare de la Casa Albă şi unul dintre cei mai vechi consilieri ai lui Trump, se va retrage, conform administraţiei prezidenţiale, scrie BBC, citat de Adevărul. Hicks are 29 de ani şi în trecut a lucrat ca model şi a fost angajată la Organizaţia Trump. Ea este a patra persoană care ocupă postul de şef al comunicării.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, a spus că nu este clar de ce Hicks îşi doreşte să părăsească administraţia. Ea a adăugat că demisia lui Hicks nu are legătură cu declaraţiile pe care le-a dat marţi în faţa Comitetului pentru Servicii Secrete al Congresului.

Există informaţii conform cărora Hicks a recunoscut în faţa comitetului că a spus ocazional „minciuni de complezenţă” pentru Trump. Dar a negat că ar fi minţit în legătură cu elemente relevante privind amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016.

În timpul campaniei electorale, Hicks a lucrat ca secretar de presă. În august, a preluat postul de director de comunicare după concedierea lui Anthony Scaramucci.

„Hope este excepţională şi a făcut o treabă extraordinară în ultimii trei ani. Este printre cele mai inteligente şi serioase persoane care există, o persoană cu adevărat minunată”, a spus Trump într-un comunicat.

„Îmi va fi dor să o am alături de mine, dar când mi-a spus că îşi doreşte să caute alte oportunităţi, am înţeles. Sunt sigur că vom mai lucra împreună în viitor”, a adăugat preşedintele.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Putin, așteptat să țină un discurs cu ocazia a 80 de ani de la bătălia de la Stalingrad, cu referințe la războiul din Ucraina

Putin, așteptat să țină un discurs cu ocazia a 80 de ani de la bătălia de la Stalingrad, cu referințe la războiul din Ucraina

Autoritățile locale vor putea crea asociații de dezvoltare intercomunitară în vederea realizării unor proiecte. Legea, aprobată de deputați

Autoritățile locale vor putea crea asociații de dezvoltare intercomunitară în vederea realizării unor proiecte. Legea, aprobată de deputați

La 24 februarie, UE urmează să anunțe al 10-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, declară von der Leyen

La 24 februarie, UE urmează să anunțe al 10-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, declară von der Leyen

Advertoriale
Moldindconbank și VISA dau startul Sezonului Dragostei și sunt gata să te trimită în Maldive

Moldindconbank și VISA dau startul Sezonului Dragostei și sunt gata să te trimită în Maldive

Petrom îți economisește timpul. Plătește facturile în timp ce faci plinul

Petrom îți economisește timpul. Plătește facturile în timp ce faci plinul

În premieră, mai mulți vârstnici din Republica Moldova beneficiază de servicii de e-sănătate și consiliere online

În premieră, mai mulți vârstnici din Republica Moldova beneficiază de servicii de e-sănătate și consiliere online

EMISIUNI
  • Prepare for Future | Olesea Gălușcă: Industria creativă din Moldova poate deveni pilonul cel mai important al economiei Moldovei
    Prepare for Future | Olesea Gălușcă: Industria creativă din Moldova poate deveni pilonul cel mai important al economiei Moldovei
  • Podcastul „Azi e vinerea” | Miroase a ars la Bismobil Kitchen, emisiunea „Iartă-mă” în justiție și care-i sportul nostru național (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record. Cum resimte sectorul agricol schimbările climatice
Cele mai populare
  • 1
    La 19 ani de la numirea în funcție, reprezentantul permanent al Parlamentului în Secretariatul CSI va fi rechemat din funcție
  • 2
    Ultima oră! Blocul administrativ al Apă-Canal, deconectat de la energia electrică. Ion Ceban: „Faceți rezerve de apă”. Premier Energy: „Nu este afectat sistemul de apeduct”
  • 3
    Lavrov: După Ucraina, Moldova va fi următorul „centru antirusesc”
  • 4
    Parlament: Gavrilița, întâlnită cu pancartele opoziției și susținută de deputații PAS, ieșiți la tribună. UPDATE: Starea de urgență, prelungită cu 60 de zile (FOTO/VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.