Eugen Tomac: 64 dintre actualii deputați de la Chișinău au cetățenia României

Eugen Tomac: 64 dintre actualii deputați de la Chișinău au cetățenia României

Președintele executiv al Partidului Mișcarea Populară (PMP), deputatul Eugen Tomac, susține că 64 dintre actualii deputați ai Parlamentului R. Moldova dețin cetățenia României. Declarația a fost făcută în contextul în care autoritățile de la Chișinău au refuzat o ședină comună a legislativelor de pe ambele maluri ale Prutului, în anul centenarului, transmite Romanian Global News.

„O să vă dau informații în premieră. Cunosc motivele pentru care politicienii de la Chișinău una spun și alta fac, în sensul că au respins propunerea de a avea o ședință solemnă comună. Din rațiuni politice s-a întâmplat acest lucru, considerându-se că în R. Moldova au loc alegeri anul acesta, iar un asemenea gest patriotic pe unii i-ar putea afecta. Acesta este motivul pentru care cei din PD n-au vrut să se afișeze cu un asemenea mesaj în an electoral", a declarat Tomac în cadrul unei emisiuni de la TV 10.

Acesta a mai adăugat că sunt ipocriți mai ales deputații care dețin cetățenia României. „Ceea ce mi se pare ipocrit este următorul lucru: 64 de parlamentari de la Chișinău dețin și cetățenia română. 64 din 101 sunt cetățeni ai României, deci mai mult de jumătate +1 sunt cetățeni ai României. Dacă acești oameni ar fi cinstiți cu ei și ar vota la fel ca atunci când au depus jurământul, atunci n-ar fi existat nici o problemă", a mai adăugat reprezentantul partidului condus de fostul președinte al României, Traian Băsescu.

Amintim că propunerea premierului României, Viorica Dăncilă, de a organiza o ședință comună a legislativelor R. Moldova și României nu a fost susținută de autoritățile de la Chișinău.

 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Șeful Moldovagaz spune că majorarea prețului pentru gazul metan este justificată

Șeful Moldovagaz spune că majorarea prețului pentru gazul metan este justificată

SUA ordonă ca familiile diplomaţilor americani să părăsească Kievul. Declarația Departamentului de Stat (VIDEO)

SUA ordonă ca familiile diplomaţilor americani să părăsească Kievul. Declarația Departamentului de Stat (VIDEO)

Jurnalistul Valeriu Cațer a plecat la Ceruri: „S-a stins Vulcan-ul”

Jurnalistul Valeriu Cațer a plecat la Ceruri: „S-a stins Vulcan-ul”

Advertoriale
Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Totul până la președinte: Cum un proverb citit în direct la TV a dus la arestarea unei jurnaliste din Turcia
  • 2
    Jurnalistul Valeriu Cațer a plecat la Ceruri: „S-a stins Vulcan-ul”
  • 3
    De săptămâna viitoare taximetrele ar putea renunța la activitate . Care este motivul
  • 4
    Guvernul reacționează la deciziile luate de CTESP Orhei: „Aceste decizii sunt nule”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.