Revista politică de la Harvard: Calea europeană a R. Moldova a fost ca și trotuarele de la Chișinău - deloc netedă

Revista politică de la Harvard: Calea europeană a R. Moldova a fost ca și trotuarele de la Chișinău - deloc netedă

Revista americană non-partizană Harvard Political Review a realizat un articol despre R. Moldova, intitulat „Democrația moldovenească: O poveste despre precauție”. În textul redactat de revista fondată de Al Gore, fost vicepreședinte american, îi găsim și pe Vlad Plahotniuc, și pe Igor Dodon, și pe exponenții opoziției, și frauda bancară, și sistemul mixt. Autorul subliniază că deși Chișinăul este numit capitală europeană, „el nu seamănă aproape deloc cu Berlin, Paris sau Roma”, iar calea noastră europeană este asemuită trotuarelor stricate.

„La Chișinău, clădirile istorice sunt abandonate, cetățenii au prea puțin respect pentru legile traficului rutier, iar trotuarele se ruină la fel de repede precum sunt reparate”, începe autorul textului.

Harvard Political Review face o incursiune în trecutul nu atât de îndepărtat - protestele din aprilie 2009. „Atunci Moldova părea să fie pe calea de a deveni o țară democratică și prosperă, poate chiar membră UE. Dar calea europeană, ca și trotuarele de la Chișinău, nu a fost deloc netedă. Partidul Democrat a căzut pradă corupției și disfuncționalității. Se ține de putere în pofida ratingurilor joase, în mare parte datorită resurselor financiare și monopolului media”, notează autorul.

Revista amintește și de miliardul furat, devenit deja celebru și în presa strănă. „După urgia scandalului, un singur partid a rămas neclintit: Partidul Democrat. Condus de Vlad Plahotniuc, un miliardar dubios, Partidul Democrat are majoritate parlamentară fiind la coada sondajelor”, scrie revista americană.

Citându-l pe vicepreședintele PAS, Mihai Popșoi, HPR scrie că PD a fost „forțată să adopte noi metode a rămâne la putere” odată cu venirea parlamentarelor, fiind „prinși din două părți de pro-rușii socialiști și PAS, care câștigă voturile tinerilor.

„Democrații și socialiștii au forțat reforma cu o viteză record: de la propunerea inițială și până la votul final în Parlament nu au trecut nici cinci luni”, scrie autorul. Revista citează expertul Promo-LEX, Nicolae Panfil, care spune că acest vot a fost „un haos absolut”, iar recomandările din exterior au fost ignorate.

Popșoi spune pentru HPR că în sistemul mixt partidele mici au șanse la fel de mici, iar partenerii din vest sunt „asigurați de PD că odată cu ei țara are stabilitate, orientare pro-europeană”. „Nouă (PAS) ni se spune că trebuie să fim mai puternici ca să prezentăm o alternativă, dar e foarte greu când ei susțin oponenții noștri. E un cerc vicios”, spune Popșoi.

„Eventual moldovenii se vor sătura de corupție și guvernare proastă. Noua generația știe diferența dintre Chișinău și Berlin. Ei folosesc rețelele sociale și mulți au călătorit spre Europa. Uniunea Europeană la sigur ar prefera să vadă o Moldovă puternică, pro-vest, democratică. Întrebarea e dacă ar accepta drept compromis o stabilă oligarhie așa-zis pro-europeană”, se întreabă autorul pe final.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal