De la copilăria săracă la conducerea unui imperiu: Vladimir Putin, protagonistul unui film documentar

De la copilăria săracă la conducerea unui imperiu: Vladimir Putin, protagonistul unui film documentar

„Ameninţarea lui Vladimir Putin" este un film documentar care ilustrează viața Președintelui Federației Ruse. Filmul, este o călătorie în timp care începe din copilăria politicianului, trăită în sărăcie și continuă cu ascensiunea acestuia în cadrul KGB. Ulterior, în document este prezentat Vladimir Putin ca unul dintre cele mai influente personalități politice ale secolului XXI.    

Filmul explorează caracterul lui Putin prin prisma mai multor interviuri cu experţi, foşti agenţi KGB şi angajaţi ai acestuia, dar şi spioni şi agenţi americani care au luptat împotriva lui în trecut şi continuă să o facă și acum.

Cu o durată de două ore, documentarul conține reconstituiri, imagini rare din arhivă și investigații. Toate au fost selectate minuțios pentru a contura un portret cât mai relevant al președintelui rus.

Specialiştii îşi vor prezenta în cadrul documentarului opiniile cu privire la modul în care Putin intenţionează să schimbe echilibrul puterii, să răstoarne ordinea existentă şi să ameninţe supremaţia americană.

Filmul va fi difuzat pe 10 martie la postul de televiziune History.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.