Partidul Liberal sesizează Curtea Constituțională pe marginea unei modificări operate de coaliția de guvernare la Legea privind achizițiile publice. Potrivit liberalilor, actuala guvernare folosește bugetul de stat și bani publici pentru a-și satisface anumite aranjamente electorale. Mai exact, fracțiunea se referă la un amendament prin care lucrările de construcție a centrelor multifuncționale să fie exceptate de la procedura de licitații publice.
„Legea achizițiilor publice stabilește foarte clar că toți banii publici sunt cheltuiți transparent. Cei de la guvernare printr-o metodă șmecheră au inserat o excepție care va permite tocarea unei sume importante de bani. La finalul anului 2017 a apărut acest amendament al deputatului democrat SS, prin care sunt exceptate de la achiziții publice contractele încheiate de Agenția achiziții publice ce au ca obiect procurarea bunurilor, serviciilor în vederea creării centrelor multifuncționale, iar Regulamentul privind încheierea acestor contracte se aprobă de fondator. Asta înseamnă că toate centrele multifuncționale, toate lucrările și echipamentele și lucrările vor fi realizate din bani publici dar fără licitații publice. Conducătorii acestor instituții vor decide după bunul plac”, a declarat vicepreședintele Partidului Liberal Valeriu Munteanu.
Liberalii susțin că și modul în care a fost inclus acest amendament a încălcat procedura parlamentară.
„În dec 2016 apare în Cancelaria Parlamentului un proiect care viza modificarea mai multor acte, dar nu și Legea achizițiilor publice. Acest proiect a fost avizat pozitiv, iar in martie 2017 a fost votat în prima lectură. În decembrie deputații au purces la lectura a doua. Subit, din senin, apare un amendament de la „SS” care viza modificarea legii achizițiilor publice. Asta deși procedura prevede că amendamentele se propun în timp de o lună după aprobarea în prima lectură”, a mai adăugat Munteanu.
Deputații liberali spun că prin această modificare sunt încălcate prin mai multe prevederi ale Constituției și angajamente internaționale semnate de Republica Moldova. Astfel, aceștia solicită Curții Constituționale declararea drept neconstituțională a modificării și suspendarea acesteia până la soluționarea în fond a cauzei.
Vezi și aceste știri

Președintele Braziliei, Jair Bolsonaro este acuzat de poliția federală că a descurajat folosirea măștilor în timpul pandemiei și a răspândit știri false

Magistrații francezi au pus sechestru pe un bun imobil al lui Plahotniuc, în valoare de 83 de milioane de lei

Hike cu mine (în liniște): Plimbă-te cu Alex Gurdila într-un video ASMR de-a lungul Nistrului, prin Șoldănești (VIDEO)
Advertoriale

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare
