*Acest material este sponsorizat

FOTO, VIDEO. Premieră pentru Moldova! La Chișinău a fost lansat proiectul ce permite monitorizarea online a consumului de apă în oraș

FOTO, VIDEO. Premieră pentru Moldova! La Chișinău a fost lansat proiectul ce permite monitorizarea online a consumului de apă în oraș


Orange Moldova, în parteneriat cu SA Apa Canal, au lansat, în premieră pentru Moldova, proiectul pilot „Smart Water. Meters solution”. Acesta are drept scop eficientizarea consumului de apă, prin aplicarea unor soluții de monitorizare a volumului de apă folosit şi transmiterea acestora în regim on-line către sistemul informațional Apă Canal.

Soluţia a fost prezentată potenţialilor beneficiari, companiilor de distribuţie a apei, precum şi autorităţilor locale, reprezentanţilor mediului de afaceri din domeniul construcţiilor.

Un oraș inteligent are în dotare rețele inteligente. Orange este operatorul numărul unu care deja are în portofoliu proiectul pilot realizat în oraşul Hînceşti, care presupune eficientizarea energii electrice stradale prin aplicarea soluţiilor SMART. Acest proiect este încă un pas important, care vine să susţină autorităţile locale şi principala companie de distribuţie a apei în eficientizarea consumului de apă, prin implementarea unei soluţii simple de gestionat, care aduce mai multe beneficii actorilor implicaţi, confort, transparenţă şi economie de resurse. Prin acest proiect ne propunem să susţinem dezvoltarea urbană şi să ajutam  autorităţile locale la modernizarea infrastructurii Capitalei”, a declarat Director General Orange Moldova, Julien DUCARROZ.

„Acest proiect vine cu o soluţie inovativă la provocările cu care se confruntă „Apă-Canal Chișinău”. Investiţia este una extrem de importantă, deoarece reduce costurile de deplasare şi de personal pentru citirea fizică a contoarelor şi furnizează date corecte, fără erori. Suntem încrezători că acest proiect va trezi inclusiv interesul întreprinzătorilor în asigurarea unui management sustenabil al apei, aşa cum apa are valoare economică şi trebuie recunoscută ca un bun economic”, a adăugat la rândul său viceprimarul mun. Chișinău Nistor GROZAVU.

„Mă bucur că astăzi, cu ajutorul partenerilor noştri: Orange Moldova şi compania Maddalena, facem un pas important în implementarea programului de contorizare cu contoare cu citire la distanţă. Calculul consumului de apă este un instrument de management eficace şi dovadă a responsabilității sociale de mediu”, a subliniat directorul SA „Apă-Canal Chişinău", Veronica HERŢA.

Programul pilot prezentat include gestionarea a 102 contoare instalate în apartamente şi întreprinderi private. Soluţia implementată oferă mai multe beneficii:

  • Citirea la distanţă a datelor de consum pentru fiecare contor de apă instalat, în orice spaţiu, clădiri cu multe etaje, întreprinderi industriale, oficii, etc.
  • posibilitatea de a integra automat datele despre consum ale clienţilor săi în sistemul de facturare, ceea ce face ca facturarea să fie automată pentru fiecare utilizator în parte.
  • Introducerea automată a datelor de pe contor în factură facilitează utilizarea serviciului de către consumatori, care acum nu sunt obligaţi să completeze manual facturile.
  • Eficientizarea costurilor operaţionale pentru furnizor şi sporirea gradului de încredere a utilizatorului final;
  • Transparenţa sistemului, care permite identificarea şi eliminarea diferenţei de consum care apare dintre datele de pe contorul de branşament şi datele de pe contoarele consumatorilor finali.
  • Rapiditate, exactitate, eliminarea factorului uman în totalitate, prin integrarea bazei de date în programul informatic utilizat de Apă Canal şi eliminarea intervenţiilor neautorizate;
  • Semnalizarea în timp util a anumitor consumuri nejustificate care reprezintă pierderi, cu consecinţe negative asupra construcţiilor, domeniului public/privat;
  • Semnalizarea în timp real a disfuncţionalităţilor contoarelor, ceea ce conduce la posibilitatea luării unor măsuri imediate, utilizând resurse minime.
  • Crearea unei baze de date care să răspundă în orice moment la aspecte privind: situaţia contoarelor, starea fiecăruia, cantitatea de apă înregistrată pe fiecare client.

Această soluţie tehnologică a fost posibilă graţie unui parteneriat stabilit de către Orange cu compania Maddalena, Italia - producător al contoarelor de apă și energie termică, care a acoperit 50 la sută din costurile contoarelor.

FOTO, VIDEO. Premieră pentru Moldova! La Chișinău a fost lansat proiectul ce permite monitorizarea online a consumului de apă în orașFOTO, VIDEO. Premieră pentru Moldova! La Chișinău a fost lansat proiectul ce permite monitorizarea online a consumului de apă în orașFOTO, VIDEO. Premieră pentru Moldova! La Chișinău a fost lansat proiectul ce permite monitorizarea online a consumului de apă în orașFOTO, VIDEO. Premieră pentru Moldova! La Chișinău a fost lansat proiectul ce permite monitorizarea online a consumului de apă în orașFOTO, VIDEO. Premieră pentru Moldova! La Chișinău a fost lansat proiectul ce permite monitorizarea online a consumului de apă în oraș

Conceptul Smart City pune bazele unei platforme deschise şi interoperabile, ce poate fi extinsă şi adaptată nevoilor în schimbare ale cetăţenilor şi ale municipalităţilor. Pentru un oraş SMART sunt salutabile şi alte proiecte cum ar fi soluţii inteligente pentru transportul public, măsurarea calităţii aerului sau a apei potabile, controlul traficului terestru, monitorizarea video a oraşului, parcările inteligente sau managementul colectării gunoiului etc.

Despre Orange Moldova

Orange Moldova este parte a Grupului Orange, unul dintre liderii mondiali în servicii de telecomunicații, cu sediul în Paris, Franța. În Moldova, compania şi-a demarat activitatea în octombrie 1998, cu marca comercială VOXTEL iar, ca urmare a rebranding-ului, pe 25 aprilie 2007, a devenit Orange Moldova.

Orange este cel mai mare operator de servicii voce şi Internet mobil din Moldova. Actualmente peste 2,6 milioane de clienţi sunt conectaţi la reţeaua şi serviciile companiei, în care activează o echipă de peste 900 de angajaţi. OMD deţine cea mai extinsă şi avansată reţea 3G+ şi 4G. Serviciile sale pot fi accesate pe teritoriul întregii țări prin intermediul rețelei de peste 3600 puncte de vânzări. Recunoscut drept un lider în inovaţii, OMD deţine două premiere mondiale: HD Voice şi HD Voice International. În 2015, brandul Orange a evoluat pentru a răspunde noii sale strategii la nivel de Grup, Essentials 2020, dar și promisiunii pe care a făcut-o clienților: de a fi întotdeauna aproape pentru a-i conecta la ceea ce este esenţial în viaţa lor.

P.

P.

Vezi și aceste știri
Culeg struguri pentru o pedeapsă redusă. 14 deținuți din sudul țării muncesc la un agent economic

Culeg struguri pentru o pedeapsă redusă. 14 deținuți din sudul țării muncesc la un agent economic

Svetlana Balmuș a câștigat concursul organizat de Președinție pentru selectarea membrului CSP din rândul societății civile

Svetlana Balmuș a câștigat concursul organizat de Președinție pentru selectarea membrului CSP din rândul societății civile

OMS a recomandat primul tratament pentru prevenirea formelor severe de COVID-19

OMS a recomandat primul tratament pentru prevenirea formelor severe de COVID-19

Advertoriale
A urcat Everestul de 24 de ori în 25 de ani.  Istoria șerpașului care ajută alpiniștii să escaladeze cel mai înalt munte de pe planetă

A urcat Everestul de 24 de ori în 25 de ani. Istoria șerpașului care ajută alpiniștii să escaladeze cel mai înalt munte de pe planetă

Vino să asculți în premieră piesele noi de pe albumul ACASĂ la concertul Irinei Rimes de la Teatrul Verde

Vino să asculți în premieră piesele noi de pe albumul ACASĂ la concertul Irinei Rimes de la Teatrul Verde

Celebrăm Viața - un eveniment istoric în Programul „În Brațele Mamei” (FOTO)

Celebrăm Viața - un eveniment istoric în Programul „În Brațele Mamei” (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Directorul Promo-Lex, Ion Manole, despre noua Avocată a Poporului: „A fost un vot simplu, plictisitor și antidemocratic”
  • 2
    Câți deputați au prezentat certificate de imunizare anti-COVID? Voronin: „Cei nevaccinați să fie fugăriți” (FOCUS)
  • 3
    Omul legii: A renunțat la epoleți pentru a-și construi o casă, apoi a renunțat la străinătate pentru a reveni la epoleți
  • 4
    Noi detalii despre perchezițiile efectuate de Procuratura Anticorupție la domiciliul ex-deputatului PDM Vladimir Andronachi
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.