Țara care se scufundă lent în ocean. Semnalul de alarmă al unui fost șef de stat

Țara care se scufundă lent în ocean. Semnalul de alarmă al unui fost șef de stat
Foto: undevrei.ro

Nivelul ridicat al Oceanului Pacific amenință să înghită Republica insulară Kiribati, transmite CNBC, citat de digi24.ro. „Insulele noastre ar putea deveni nelocuibile în deceniile viitoare”, a declarat pentru CNBC fostul președinte al Republicii Kiribati, Anote Tong, avertizând că o posibilă relocare în viitor a populației trebuie luată în considerare.

Republica Kiribati este cel mai mare stat din Oceania, din punct de vedere al întinderii. Ocupă o suprafață de 5 milioane de kilometri pătrați acoperită de Oceanul Pacific. Însă aria uscatului reprezintă numai un mic fragment, fiind alcătuită dintr-o salbă de 33 de atoli de corali. Pe aceste fărâme insulare trăiesc circa 100.000 de oameni.

„Ca să putem locui în continuare pe aceste insule, va trebui să ridicăm nivelul uscatului”, a subliniat fostul șef de stat.

Anote Tong, nominalizat în 2015 la Premiul Nobel pentru Pace, a fost președinte al Republicii Kiribati din 2003 și până în 2016.

Pe durata mandatelor sale, Tong a determinat guvernanții să cumpere câteva mii de hectare în Republica Insulelor Fiji, în cazul în care vor fi nevoiți să se confrunte cu relocarea populației.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Bugetul de stat pentru 2022, votat în lectura a doua, după trei ore de amendamente din partea opoziției

Bugetul de stat pentru 2022, votat în lectura a doua, după trei ore de amendamente din partea opoziției

Ultima oră! Candidatul PAS pentru funcția de primar al orașului Bălți se retrage din cursa electorală

Ultima oră! Candidatul PAS pentru funcția de primar al orașului Bălți se retrage din cursa electorală

Epopeea electorală continuă la Bălți. Spătaru cere anularea scrutinului

Epopeea electorală continuă la Bălți. Spătaru cere anularea scrutinului

Advertoriale
Invitro Diagnostics – de la laborator medical la Rețea de sănătate!

Invitro Diagnostics – de la laborator medical la Rețea de sănătate!

Intesa Sanpaolo, decernată cu titlul „BANCA ANULUI în ITALIA” de revista The Banker

Intesa Sanpaolo, decernată cu titlul „BANCA ANULUI în ITALIA” de revista The Banker

Dobânzi mai mici pentru bucurii mai mari! Credit de consum negarantat cu rata dobânzii de doar 9,99% la Victoriabank

Dobânzi mai mici pentru bucurii mai mari! Credit de consum negarantat cu rata dobânzii de doar 9,99% la Victoriabank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Noi reguli de intrare în România. Toți călătorii vor completa formularul de localizare a pasagerului
  • 2
    După suspendarea alegerilor de la Bălți, Tauber propune să fie declarat caracterul captiv al statului
  • 3
    Protest în fața Parlamentului: Angajați din sistemul bugetar, nemulțumiți de anularea premiului anual. UPDATE: Deputații ies la discuții
  • 4
    Militar ucrainean: Întreţinerea trupelor în apropierea graniţelor Ucrainei costă Rusia circa 10 milioane de dolari pe zi
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.