VIDEO. Despre noile monede lansate de BNM: Sunt unice și originale, dar ne învârtim în același cerc vicios de simboluri

VIDEO. Despre noile monede lansate de BNM: Sunt unice și originale, dar ne învârtim în același cerc vicios de simboluri

Mihai Bologan ne vorbește astăzi despre introducerea monedelor moldovenești noi. Prezentarea oficială a avut loc săptămâna trecută, dar în circulație ele vor intra abia în luna aprilie, deci mai trebuie să așteptăm.

„Cu 8 ani în urmă, la o ședință a Clubului IDEA - care a fost un grup neformal de experți, am propus introducerea monedelor de 1, 2, 5 și 10 lei. Ideea a stârnit multe discuții, dar totuși am publicat-o și chiar ulterior, în mod indirect am încercat să aflu reacția guvernatorului de atunci, dlui Drăguțan despre această inițiativă. Răspunsul a fost că această reformă nu reprezenta o prioritate pentru BNM. Au trecut ani și în august 2017, BNM anunță introducerea monedelor de 1 și 2 lei”, povestește Mihai Bologan.

Mihai a făcut parte dintr-o comisie ce urma să selecteze cel mai bun design pentru monedele de 1 și 2 lei, în baza unui concurs public. „Rezultatele concursului au fost ținute în secret, iar când am participat la prezentarea noilor monede, am fost șocat să aflu că designul e total diferit de ceea ce am ales și s-a decis introducerea monedelor de 5 și 10 lei. Astfel, din ceea ce am solicitat în august, s-a îndeplinit totul în afară de moneda de 20 de lei”, mai spune directorul executiv al companiei Date Inteligente.

Acum despre monedele noi

Sunt frumoase, unice în lume deoarece formează o figură prin combinarea lor atât pe față, cât și pe verso.

Ceva similar este în Marea Britanie, dar figura se poate face doar pe o singură față.

„Din păcate, la noi aproape toate monedele și bancnotele conțin aceleași simboluri: capul lui Ștefan cel Mare și stema Moldovei. Noile monede de 1,2,5, și 10 conțin 2 steme diferite ale Moldovei, de asemenea, suplimentar câte o stemă mai mică, denumirea Moldova de două ori pe muchia monedei de 10 lei, holograma RM pe toate monedele și în esență, nimic altceva. Da, monedele sunt unice și originale așa cum au fost create, dar noi continuăm să ne învârtim în același cerc vicios de simboluri și nu încercăm să îmbrățișăm ceva nou, modern, ceva care ne-ar inspira mai mult. Cu monedele am ratat șansa să includem ceva nou în simbolistică, deja sper că va fi făcută o reformă a bancnotelor și poate acolo vom găsi elemente noi, oameni noi, nu doar Ștefan cel Mare, personalități ce au fost contemporane nouă până recent etc”, este de părere Mihai Bologan.

Antreprenorul spune că și-ar dori să apară o tradiție ca anual să fie emise circa 50000 de monede jubiliare de 10 lei. Iată câteva idei propuse de el:

- Ocuparea locului 3 Eurovision

- Eugen Doga

- Centenarul Unirii

„Mi-aș dori și cel puțin o monedă companiilor mici și mijlocii din Moldova pentru că reușesc să supraviețuiască în condiții foarte dificile dpv economic și legislativ. Iar pentru cei care critică noile monede, pot să vă spun că în Botswana, o unitate monetară echivalează cu circa 2 lei, iar cea de 5 unități monetare - cu 10 lei. Deci totul e bine”, mai precizează Bologan.

Dacă aveți sugestii de alte subiecte pentru Mihai, îi puteți scrie pe [email protected]

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Va fi deschis un nou punct de trecere a frontierei de stat Leova – Bumbăta. Cabinetul de miniștri a aprobat semnarea Acordului

Va fi deschis un nou punct de trecere a frontierei de stat Leova – Bumbăta. Cabinetul de miniștri a aprobat semnarea Acordului

Energocom va avea competența legală pentru achiziționarea și stocarea gazelor naturale

Energocom va avea competența legală pentru achiziționarea și stocarea gazelor naturale

ANSA nu a recepționat o notă oficială de la Rosselhoznadzor privind restricții de importul din R. Moldova

ANSA nu a recepționat o notă oficială de la Rosselhoznadzor privind restricții de importul din R. Moldova

Advertoriale
Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

Ai un cabinet stomatologic? Contabilul tău e la DAD Accountant

Ai un cabinet stomatologic? Contabilul tău e la DAD Accountant

Compară și găsește cel mai bun: 3 sfaturi pentru o ipotecă avantajoasă

Compară și găsește cel mai bun: 3 sfaturi pentru o ipotecă avantajoasă

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Consecințele ploii: Copaci doborâți la pământ, mașini strivite, subsoluri pline cu apă și transport public blocat (FOTO/VIDEO)
  • 2
    Caz tragic în capitală. Un bărbat a murit, după ce a călcat într-o băltoacă în care erau căzute două fire electrice
  • 3
    Plouă cu găleata în Chișinău: Străzile capitalei s-au transformat în adevărate râuri (VIDEO)
  • 4
    Ultima oră! România a donat R. Moldova peste un milion de pastile de iodură de potasiu. Cum vor fi distribuite
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.