„Mă voi adresa în timpul cel mai apropiat cu o scrisoare oficială către Organizația Națiunilor Unite și Consiliul Europei”, a anunțat Igor Dodon după ședința de astăzi a Consiliului Suprem de Securitate, arătându-se deranjat de unele decizii la nivel înalt ale autorităților României, despre care însă nu a specificat nimic, sugerând că ar avea legătură cu Declarațiile de Unire semnate de mai multe consilii locale din R. Moldova.
„Noi suntem membri în aceste organizații, și Republica Moldova și România. Atunci când un stat decide, la nivelul organelor de stat, și întreprinde acțiuni care prezintă riscuri privind statalitatea Republicii Moldova, eu vreau să aflu poziția partenerilor noștri externi”, a spus șeful statului moldovean.
Totodată, Dodon i-a îndemnat pe unioniștii de peste hotarele Republicii Moldova să nu încerce destabilizarea situției de aici, amenințându-i că vor fi pedepsiți „foarte dur”.
Vezi și aceste știri

Turcia se opune în continuare aderării Suediei la NATO. Erdogan cere măsuri împotriva terorismului

Un nou punct de trecere a frontierei cu România, instituit la Leova. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale

Partidul președintelui francez Emmanuel Macron dorește să înscrie dreptul la avort în Constituția Franței
Advertoriale

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani
