Președintele legislativului Andrian Candu a semnat, împreună cu omologul său din Ucraina, Andrii Parubii, o scrisoare deschisă adresată Parlamentelor din Uniunea Europeană, o scrisoare în care sunt menționate îngrijorările țărilor europene legate de construcția gazoductului Nord Stream 2.
„Adevărata esență a proiectului Nord Stream 2 e departe de a fi una economică: este vorba de o inițiativă politică a lui Putin menită să destabilizeze Europa și să deprime țările europene”, a declarat președintele Parlamentului Ucrainei, Andrii Parubii, în cadrul conferinței interparlamentare pe subiectul securității la care au participat reprezentanții din Georgia, Republica Moldova și Ucraina.
Scrisoarea deschisă, semnată de Parubii și Candu, a fost adresată președinților tuturor Parlamentelor din Uniunea Europeană și urmează a fi seamntă de către Lituania și Polonia, informează portalul Emerging Europe.
Informațiile au fost confirmate de Candu însuși într-o postare pe Facebook.
„În timpul întrevederii cu omologul meu ucrainean Andriy Parubiy, în cadrul Conferinței Interparlamentare de la sfârșitul săptămânii trecute, am semnat o scrisoare deschisă către șefii Parlamentelor din Uniunea Europeană, cu privire la îngrijorarea pe care o avem față de construirea conductei #NordStream2”, a scris Candu.
Proiectul Nord Stream 2 prevede construcția a două segmente de gazoduct, de la coasta rusească până în Germania, traversând apele Mării Baltice.
Anterior, președintele Rusiei Vladimir Putin a declarat că proiectul nu are nicio o tangență cu politicul.
„Este un proiect pur economic. Mai mult decât atât, este un proiect pur comercial”, a spus Putin după întrevederea pe care a avut-o cu cancelarul austriac, Sebastian Kurz.
Vezi și aceste știri

SUA îngheaţă active de peste un miliard de dolari ale oligarhului rus Suleiman Kerimov

Primăria din Ialoveni anunță că în lunile iulie-august călătoriile cu troleibuzul pe teritoriul orașului vor costa 2 lei

Rusia interzice exporturile de orez și aminoacizi furajeri de la 1 iulie până la sfârșitul acestui an
Advertoriale

Victoriabank investește în inovații și își întărește statutul de bancă digitală. Rețeaua de bancomate, modernizată cu 100 de ATM-uri de ultimă generație

Ești în căutarea unei locuințe? Află cum poți cumpăra apartamentul perfect lângă parc, în câțiva pași simpli
