Voronin face haz de decretul lui Dodon: Trebuia să o mai includă și pe mama lui Ceban. Ședința a fost ilegală

Voronin face haz de decretul lui Dodon: Trebuia să o mai includă și pe mama lui Ceban. Ședința a fost ilegală

Liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, consideră că prima ședință din acest an a Consiliului Suprem de Securitate (CSS) nu este legală, dacă decretul de modificare a componenței CSS a fost publicat în Monitorul Oficial abia vineri.

„Dacă decretul de modificare a componenței CSS nu a fost publicat în Monitorul Oficial desigur că ședința nu este legală. Pe cine o numit el acolo idee nu am, nici nu am citit, dar dacă nu a ieșit acest decret în Monitorul Oficial nu intră în vigoare categoric, măcar să scrie și zece decrete Dodon. El singur scrie decrete le încalcă, le rupe și apoi iar scrie altele, pe urmă se duce peste hotare și apoi vin turcii și repară Președenția, iar noi le-om construi moschee”, a spus Voronin, citat de realitatea.md.

Totodată, președintele PCRM, face haz de necaz pe decretul de modificare a componenței CSS a șefului statului, Igor Dodon.

Publicitate

„El a uitat în această componență să o mai includă pe soția sa, pe cine acolo încă pe Ion Ceban și pe maica lui. Mai multe probleme are acolo cu Consiliul Suprem de Securitate. Dacă acest Consiliu se va ocupa de organizat cumătrii, zile onomastice și așa mai departe, aopi asta e una, dar dacă acest Consiliu discută probleme de nivel statal și foarte importante pentru toți cetățenii țării noastre, asta e cu totul altceva. Acest Consiliu nu va funcționa normal, dacă toate aceste trei puteri în stat o să fie în conflict și o să aibă neînțelegeri. Pe deoparte ăștia îl presează pe Dodon, se vede că el nu vrea să facă ceea ce a promis înainte de campania electorală, când pentru el în special s-a modificat constituția, când s-a întors de la susținerea lui pentru Maia Sandu, și multe alte chestiuni”, a mai adăugat Voronin.

Amintim că președintele Igor Dodon a semnat la 5 și 6 martie două decrete prin care schimbă componența Consiliului Suprem de Securitate. Decizia șeful statului vine ca o măsură de prevenire a situației în care nu se întrunește cvorumul necesar ca urmare a neparticipării reprezentanților guvernării.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal