Susțin că unele proiecte aprobate de către Consiliul Municipal au fost modificate după votare și cer ca persoanele care se fac vinovate de acest lucru să fie pedepsite. Consilierii municipali din Partidul Liberal au părăsit ședința și au stârnit replici contradictorii între reprezentanții celorlalte formațiuni. În timp ce unii aleși susțin că dacă informația prezentată de Cebanu este adevărată, trebuie să fie concediată șefa Direcției Municipale Educație, alții îndeamnă la calm și presupun că liberalii și-au început campania electorală.
„A început campania electorală, și primii au început-o liberalii. Zece ani au distrus Chișinăul și acum au început să fie activi. Totuși, ceea despre ce vorbește Cebanu, dacă este adevărat, este foarte rău. Propun să facem o comisie și să verificăm. Eu nu am temei să-l cred 100% pe Cebanu. Trebuie să depășim situația, și să revenim peste câteva zile la ședință”, a declarat consilierul comunist Vasile Chirtoca.
Consilierul Partidului Democrat, Liviu Oboroc a susține că ar trebui să fie identificat un mecanism pentru ca asemenea situații să nu se mai repede. În aceeași ordine de idei, reprezentanta PSRM, Eugenia Ceban a subliniat că în condițiile în care actele despre care vorbește Ion Cebanu se referă la Direcția Educație, șeful aceste direcții ar trebui să fie demis în regim de urgență:
„Eu nu cred că nu înțelegeți despre ce proiecte este vorba. Niciodată numărul consilierilor care au votat nu verifică proiectele care sunt aduse la ședință. Părerea mea este că responsabilitatea o poartă executorul instituției care a perfectat proiectul, în cazul dat vina o poartă doamna Negrei. Dacă insistă PL pe acest subiect, conducerea PL trebuie să insiste pentru eliberarea urgentă din funcție a doamnei Negrei”.
Consilierul PPEM, Veaceaslav Bulat este însă de părere că informația trebuie verificată și nu trebuie să fie luate decizii drastice până când nu va fi clar cine este vinovat.
„CMC nu este un organ care judecă. Noi avem un șir de mecanisme menite să asigure legalitatea deciziilor aprobate. Astăzi să luăm decizii în baza unei fițuici este total greșit. Este greșit să decidem cu capul fierbinte: dăm afară, tăiem, ucidem”.
Reprezentantul Cancelariei de Stat a declarat că acuzațiile aduse de liberalul Ion Cebanu vor fi analizate și ulterior instituția va veni cu un răspun oficial.
Vezi și aceste știri

Dosarul penal în privința lui Alexandr Stoianoglo, pe cazul „Expulzării profesorilor turci” a fost clasat

Soluție pe ultima sută de metri? Ministerul Economiei plafonează rata dobânzii pentru programul „Prima Casă”
