
FISC: În acest an termenul pentru plătirea datoriilor la stat a fost extins cu o zi. Ce riscă răuplatnicii
Persoanele juridice și persoanele fizice care practică activitate de întreprinzător, precum și persoanele fizice care desfășoră activitate independentă, sunt obligați să depună Declarația cu privire la impozitul pe venit până pe 26 martie 2018. Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, pentru persoanele juridice şi fizice rezidente ale Republicii Moldova care desfășoară activitate de întreprinzător, precum şi persoanele care desfăşoară activitate profesională în sectorul justiţiei, impozitul pe venit se aplică aferent venitului obținut de aceștia din orice surse aflate în Republica Moldova. De asemenea, vor fi contabilizate toate sursele aflate în afara Republicii Moldova, cu excepția deducerilor şi scutirilor care li se cuvin plătitorilor.
・
Contribuabilii, care nu vor prezenta declarațiile pe venit până la termenul limită stabilit de Codul fiscal, vor fi amendați.
Așadar, răuplatnicii vor scoate din buzunar 1000 lei, pentru fiecare darea de seamă neprezentată, 200 lei, pentru fiecare dare de seamă fiscală prezentată tardiv, 1000 lei pentru fiecare dare de seamă fiscală prezentată care conține informație neautentică, amendă egală cu 30% din suma diminuării impozitelor, taxelor prin prezentarea către organul fiscal a unei dări de seamă fiscale cu informații sau date neveridice.
Totodată, Inspectoratul Fiscal anunță că 30 aprilie este ultima zi de prezentare a Declarației și achitare a impozitului pe venit de către persoanele fizice