L-au închis pe trei ore în compartimentul de bagaje de mână. Un câine a murit la bordul unui avion United Airlines

L-au închis pe trei ore în compartimentul de bagaje de mână. Un câine a murit la bordul unui avion United Airlines

Un câine a murit la bordul unui avion al companiei United Airlines, după ce un însoțitor de zbor l-a obligat pe stăpânul animalului să îl închidă în compartimentul de bagaje de mână. Compania aeriană și-a cerut scuze și a declarat, printr-un comunicat, că își asumă întreaga vină, scrie The Guardian, citat de Digi24.

Avionul United Airlines zbura pe ruta Houston - New York. La bord a urcat o femeie, însoțită de copiii săi și de cățelul familiei, un patruped de talie mică. Însă unul dintre însoțitorii de zbor i-a cerut pasagerei să închidă cățelul în compartimentul pentru bagajele de mână, pe tot parcursul zborului de 3 ore și jumătate.

Potrivit unei alte pasagere, stăpâna cățelului voia să îl țină într-o cușcă, sub scaunul său, însă însoțitorul de zbor nu i-a permis.

„La finalul zborului, femeia și-a găsit câinele mort. A stat pe jos, pe culoarul din avion, plângând. Toți pasagerii erau de-a dreptul înmărmuriți”, a scris o pasageră pe Twitter.

Compania United Airlines a catalogat „incidentul” drept „un accident tragic care nu ar fi trebuit să se întâmple”, iar familia a primit înapoi banii pe bilete, dar nicio altă compensație pentru pierderea de neînlocuit.

United Airlines este compania cu cele mai multe decese ale animalelor la bordul avioanelor sale. Doar în 2017, 18 animale au murit în timpul zborurilor United, iar alte 13 au fost rănite.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Armenia: Cel puțin șase persoane au decedat iar alte 16 au dispărut, după ce un incendiu a izbucnit într-un centru comercial din Erevan

Armenia: Cel puțin șase persoane au decedat iar alte 16 au dispărut, după ce un incendiu a izbucnit într-un centru comercial din Erevan

Ultimă oră! Procurorii au descins percheziții la patru persoane, inclusiv ex-primara interimară Silvia Radu

Ultimă oră! Procurorii au descins percheziții la patru persoane, inclusiv ex-primara interimară Silvia Radu

Cel mai bun pilot al armatei ucrainene, ucis în luptă

Cel mai bun pilot al armatei ucrainene, ucis în luptă

Advertoriale
Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Pericolul unui accident nuclear la Zaporojie: Explicăm cum funcționează mecanismul de înștiințare a R. Moldova
  • 2
    Ultima oră! O mașină a luat foc în stația PECO după ce a fost alimentată cu gaz (VIDEO)
  • 3
    Riscă până la 10 ani de închisoare: Trei tineri, suspectați că ar fi bătut un cioban și ar fi sustras două motociclete
  • 4
    Tot mai multe mașini în Europa: Orașele unde numărul automobilelor depășește numărul de locuitori
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.