Particule minuscule de plastic, descoperite în sticle de apă îmbuteliată din mai multe țări

Particule minuscule de plastic, descoperite în sticle de apă îmbuteliată din mai multe țări

Un studiu coordonat de organizaţia jurnalistică Orb Media a relevat prezenţa unor particule minuscule de plastic în sticle de apă îmbuteliată din nouă ţări, inclusiv Germania, SUA sau Mexic, informează site-ul postului BBC News, citat de mediafax.ro.

În cadrul investigaţiei au fost testate 250 de sticle de apă îmbuteliată cumpărate din nouă ţări, iar testele au arătat că în medie acestea conţineau 10 particule de plastic per litru, fiecare mai mare de grosimea unui fir de păr.

Testele au fost realizate la Universitatea de Stat New York din Fredonia.

„Nu este vorba de a indica cu degetul anumite branduri; arată cu adevărat că este pretutindeni, că plasticul a devenit un material atât de răspândit în societatea noastră şi că ajunge în apă”, a declarat Sherri Mason, profesor de chimie la universitate din Fredonia.

Până în acest moment nu există dovezi concludente care să indice că ingerarea unor bucăţi foarte mici de plastic (microplastic) poate provoca probleme de sănătate, dar oamenii de ştiinţă încă încearcă să înţeleagă potenţialele implicaţii ale acestui lucru.

Anul trecut, Mason a descoperit particule mici de plastic în eşantioane de apă de la robinet, iar alţi cercetători le-au observat în produse alimentare precum fructe de mare, bere şi sare de mare, ba chiar şi în aer.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Permisele de conducere moldovenești au devenit valabile în Turcia

Permisele de conducere moldovenești au devenit valabile în Turcia

Pompierii desfășoară instruiri la Aeroportul Internațional Chișinău: Fumul și unitățile de intervenție - parte din exercițiu (FOTO/VIDEO)

Pompierii desfășoară instruiri la Aeroportul Internațional Chișinău: Fumul și unitățile de intervenție - parte din exercițiu (FOTO/VIDEO)

Tenismanul sârb Novak Djokovic învinge la Australian Open: „ E cea mai importantă victoria din viaţa mea”

Tenismanul sârb Novak Djokovic învinge la Australian Open: „ E cea mai importantă victoria din viaţa mea”

Advertoriale
Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe

Grupul ProCredit se alătură Alianței Bancare Net-Zero şi se angajează să stabilească obiective de reducere a emisiilor, cu ajutorul Standardului Net-Zero al inițiativei „Obiective bazate pe știință”

Grupul ProCredit se alătură Alianței Bancare Net-Zero şi se angajează să stabilească obiective de reducere a emisiilor, cu ajutorul Standardului Net-Zero al inițiativei „Obiective bazate pe știință”

EMISIUNI
  • Podcastul „Azi e vinerea” | Miroase a ars la Bismobil Kitchen, emisiunea „Iartă-mă” în justiție și care-i sportul nostru național (VIDEO)
    Podcastul „Azi e vinerea” | Miroase a ars la Bismobil Kitchen, emisiunea „Iartă-mă” în justiție și care-i sportul nostru național (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record. Cum resimte sectorul agricol schimbările climatice
  • DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record. Cum resimte sectorul agricol schimbările climatice
Cele mai populare
  • 1
    Donald Trump revine în politică și începe campania pentru președinția SUA în 2024
  • 2
    Intervenții în 24 de ore: Zeci de automobile, ambulanțe și transport de pasageri au solicitat salvatorii pentru deblocare din nămeți (FOTO/VIDEO)
  • 3
    R. Moldova, pe locul trei în topul țărilor din lume la capitolul majorării salariului minim
  • 4
    Coreea de Nord neagă că trimite armament Rusiei. Ce spun oficialii de la Phenian
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.