Fiscul explică cum vor fi aplicate scutirile de accize a distilatelor obținute pe baza de vin

Fiscul explică cum vor fi aplicate scutirile de accize a distilatelor obținute pe baza de vin

Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a remis un comunicat de presă în care explică unele aspecte ce țin de aplicarea scutirii de accize a distilatelor obținute pe bază de vin. Modificările fac parte din proectele pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului la 25 septembrie.

Proiectul prezentat prevede scutirea de accize a distilatelor obținute pe bază de vin, produse în Republica Moldova, care urmează să fie folosite ca materie primă pentru producerea altor mărfuri.

Scutirea de accize poate fi aplicată doar față de distilatele obținute pe bază de vin (distilatul pentru divin, distilatul de vin, distilatul de tescovină de struguri, distilatul de drojdie de vin, alcoolul etilic de origine vitivinicolă). Astfel, în cazul alcoolurilor obținute prin distilarea altor produse decât cele menționate sau adăugarea acestora, scutirea de accize nu se aplică.

Prin Hotărârea Guvernului menționată au fost aprobate următoarele formulare:

- Cererea de acordare a autorizației de utilizator final;- Autorizația de utilizator final;- Factura de însoțire;- Declarație privind utilizarea distilatelor obținute pe bază de vin.

La expedierea distilatelor obținute pe bază de vin, expeditorul urmează să solicite organului fiscal în a cărui rază de deservire este înregistrat desemnarea reprezentanților și să asigure toate condițiile pentru sigilarea recipientelor pentru transportarea distilatelor.

La completarea de către expeditor a Facturii de însoțire în rubrica „Data” se indică data întocmirii acesteia, iar în rubrica „data expedierii” se indică data efectivă la care are loc expedierea (începerea transportării) distilatelor.

Reprezentanții desemnați ai organului fiscal în maximum 48 de ore de la data solicitării efectuează verificarea şi certificarea datelor înscrise în factura de însoţire.

În cadrul verificării urmează a se analiza dacă cantitatea distilatelor destinate expedierii se încadrează în limita stabilită în autorizația de utilizator final. În cazul în care cantitatea distilatelor destinată expedierii depășește limita totală autorizată, certificarea prin semnătură a Facturii de însoțire nu se efectuează.

În cazul în care cantitatea distilatelor destinate expedierii se încadrează în limitele autorizate și datele din factura de însoțire sunt veridice reprezentantul desemnat al organului fiscal asigură sigilarea recipientelor în care se transportă distilatele.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.