Facebook, cea mai mare scădere la bursă din ultimii trei ani în urma scandalului folosirii datelor a peste 50 mln de utilizatori

Facebook, cea mai mare scădere la bursă din ultimii trei ani în urma scandalului folosirii datelor a peste 50 mln de utilizatori

Scăderea acţiunilor Facebook s-a mai moderat la închiderea tranzacţiilor la bursa de pe Wall Street, acestea încheind sesiunea cu o depreciere de 6,76 %, cea mai mare începând din martie 2014, după ce s-a aflat că o firmă de consultanţă a manipulat cu scopuri politice datele a peste 50 milioane de utilizatori ai reţelei de socializare din Statele Unite ale Americii, informează agenţia EFE, citată de Agerpres.

La încheierea sesiunii, Facebook, care are o capitalizare de piaţă de peste 537 miliarde dolari, a dus în jos doi indici principali ai Wall Street, Nasdaq şi S&P 500, care au pierdut 1,84 % şi, respectiv, 1,42 %.În plus, a influenţat evoluţia acţiunilor altor mari companii de tehnologie, precum Alphabet - umbrela sub care Google grupează toate diviziile sale- ale cărei titluri au scăzut cu 3,03 %, Amazon (-1,70 %), Netflix (-1,56 %), Twitter (-1,60 %) sau Snapchat (-3,47 %).Acţiunile reţelei de socializare s-au depreciat la bursă după ce, sâmbătă, The London Observer şi The New York Times au dezvăluit că firma britanică de consultanţă Cambridge Analytica a obţinut în 2014 datele a peste 50 milioane dintre utilizatorii săi din SUA şi le-a folosit pentru a realiza un program informatic cu scopul de a previziona deciziile votanţilor şi a încerca să le influenţeze.Compania, cu sediul în California, a început sesiunea de luni cu o scădere de 5,33 % şi deprecierea s-a acutizat până la mijlocul şedinţei, când acţiunile au coborât cu 7,09 %, până la 172 dolari, cea mai semnificativă scădere procentuală într-o singură zi, începând din septembrie 2012, potrivit experţilor, ceea ce înseamnă o pierdere de peste 40 miliarde dolari.Totuşi, ulterior, şi-a mai revenit, după ce a anunţat că va contracta un auditor pentru a investiga dacă firma Cambridge Analytica mai deţine încă datele utilizatorilor, pe care spune că le-ar fi şters în 2015.Cazul, care a determinat autorităţile britanice şi americane să ceară explicaţii, ar putea să coste Facebook o amendă de mai multe milioane pentru posibila violare a unei reglementări a Comisiei Federale de Comerţ a SUA (FTC) privind protejarea datelor personale ale utilizatorilor de reţele sociale.În plus, procurorul general al statului Massachusetts (nord-estul SUA), Maura Healey, a anunţat sâmbătă deschiderea unei investigaţii privind reţeaua de socializare şi Cambridge Analytica, care a fost contractată în 2016 pentru campania electorală a preşedintelui Donald Trump, pentru mai mult de 6 milioane de dolari.

Vezi și: Preşedintele Parlamentului European cere investigarea Facebook

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal