Explozia de la magazinul de la colțul străzilor Armenească și Mateevici din Capitală a fost provocată de un bărbat care nu a vrut să-și achite cumpărăturile. Anunțul a fost făcut de către șeful IGP, Alexandru Pînzari.
„Deflagrația a avut loc din cauza unui obiect neidentificat deocamdată. Ambii decedați sunt bărbați. S-a stabilit că unul dintre bărbații decedați, în jurul orei 11, a intrat în magazin, a luat aproximativ 10 pachete de țigări, a mers la tejghea, i s-a cerut să achite, iar el a refuzat și din rucsacul său sau din mână a căzut explozibilul care a detonat la ieșirea din magazin. A murit pe loc un bărbat care se afla în preajma magazinului, fiind străpuns de elementele obiectului explozibil”, a comunicat Pînzari.
Potrivit șefului poliției, bărbatul care avea la el explozibilul era din Chișinău și era născut în 1968. El a fost anterior judecat de mai multe ori.
Citește și: VIDEO, UPDATE. Explozie într-un magazin alimentar din centrul Capitalei. Două persoane au murit
Vezi și aceste știri

Comisia juridică a stabilit data ședinței când va examina cererile privind ridicarea imunității parlamentare în cazul lui Șor și Tauber (DOC)

Văduva bărbatului ucis de soldatul rus este de acord cu schimbul acestuia pe soldații din Azovstal
