Președintele Parlamentului acuză o instituție de presă de manipulare. „Ziarul de Gardă manipulează din nou. E problema acestui ziar cât de corect informează opinia publică, dar noi vom semnala manipulările când este cazul”, a scris democratul pe pagina sa de Facebook, arătându-se deranjat de articolul publicat astăzi pe site-ul publicației, intitulat „Reacția firmei franceze de la care PDM s-a „inspirat” pentru Arena Chișinău”. Ziarul de Gardă a scris că reprezentanții companiei franceze care a elaborat proiectul Arena de Dunkerquene în 2014 și care a fost prezentat de Partidul Democrat drept exemplu pentru viitoarea Arenă Chișinău spun că nu au fost consultați pentru difuzarea proiectului și că găsesc jenant faptul că numele entității nu a fost menționat în prezentarea democraților.
Câteva ore mai târziu, președintele Parlamentului a publicat un mesaj în care a acuzat Ziarul de Gardă de manipulare.
„În conferința de presă, am spus foarte clar că acel video este o ilustrare preluată din spațiul public, pentru ca cetățenii să vadă și să înțeleagă cum funcționează o arenă multifuncțională: ce înseamnă tribune telescopice, cum o arenă pentru evenimente sport se poate transforma, în timp de câteva ore, într-un spațiu pentru organizarea concertelor, expozițiilor etc.
Nicăieri și niciodată nu am spus că acela este proiectul arhitectural, design-ul arenei, așa cum, în mod manipulator, reiese din niște pretinse discuții ale celor de la Ziarul de Gardă cu niște arhitecți din Franța. Le-au spus ceea ce au vrut, ca să obțină un răspunsul pe care și l-au dorit, pentru realizarea unui material denigrator. Mai sunt și alte manipulări. Citiți articolul și să vă amintiți de el, când ne vom bucura cu toții de reușita proiectului”, a scris Candu, după care a trecut la glume: „Poate ZDG inițiază și un referendum pentru anularea inițiativei de construire a Arenei? :) E la modă”.
„De altfel, faptul că Ziarul de Gardă promovează insistent proiectul este și un lucru benefic, chiar și când o face negativ. Cu atât mai mult, cetățenii se vor convinge că aceste atacuri au fost manipulări, iar în realitate ei se pot bucura de oportunitățile oferite de Arena Chișinău, acolo unde, și jurnaliștii de la ZDG, sunt sigur că vor merge cu plăcere, împreună cu familiile lor”, a mai scris democratul.
Amintim că, în 2017, Ziarul de Gardă a obținut Premiul Naţional de Etică şi Deontologie profesională jurnalistică, acordat de Consiliul de Presă din Republica Moldova.