„Oameni din PD i-au spus să plece din PLDM, dacă vrea drum în sat”. Liberal-democrații vorbesc despre presiunile asupra primarilor

„Oameni din PD i-au spus să plece din PLDM, dacă vrea drum în sat”. Liberal-democrații vorbesc despre presiunile asupra primarilor

Reprezentații PLDM au vorbit, astăzi, într-o conferință de presă, despre presiunile cărora sunt supuși primarii liberali-democrați, dar și despre cazul primăriței liberale din Ghelăuza, Nicolata Malai. Potrivit PLDM, presiunile sunt exercitate de către PD.

Primarul orașului Cimișlia, Gheorghe Răileanu, prezent la conferința de presă, a vorbit despre unele cazuri de intimidare a autorităților publice locale.

„Mulți primari au fost impuși să treacă de la un partid la altul, nu doar din PLDM. Cunosc cazuri când pleacă de la PL, PN, PSRM. Sunt metode practicate și de guverne precedente, dar utilizate mai dur: prin intimidare cu dosare penale sau cu ademenire cu bani. De exemplu, PD a lansat proiectul ambițios cu drumurile. Unele localități au primit milioane, iar alte localități nu au primit nimic. Știu primari care au trecut la PD ca satul să primească bani de drumuri”, spune edilul.

Publicitate

Răileanu afirmă că și el personal are acum două dosare. „Sunt în judecată. Am adrenalină, nu mi-i somn la lucru, mai glumim. Sunt dosare fabricate, care să mă scoată din politică”, afirmă primarul.

Purtătorul de cuvânt al PLDM, Ion Terguță, a anunțat că partidul a primit o cerere de părăsire a PLDM din partea primăriței satului Hansca din Ialoveni. „PD a anunțat proiectul drumurilor, iar doamna a fost pusă în fața faptului: dacă vrea drum în sat, trebuie să iasă din PLDM, iar un primar ce nu face pentru satul lui? A primit și un bonus: Edelweiss să construiască un teren de joacă în sat. Aceeași situație e la Șerperni, Anenii Noi”, a spus Terguță.

Ulterior, PLDM-iștii au vorbit și despre cazul Nicoletei Malai. „Cazul ei a ajuns în vizorul nostru prin avocații ei. Nu știm de ce a fost arestată, dar problema pe care vrem să o punem în discuție este una strict umană. Dânsa a fost obligată să se prezinte în instanță la ora 11 și, la aceeași oră, trebuia să vină în oficiul procurorului. Ea a venit în instanță, alegând cea mai mică dintre rele, pentru a nu fi acuzată că s-a eschivat. Judecătorul a decis că ea a ales greșit, și a fost plasată în arest la CNA. Nu ne interesează dacă doamna are sau nu probleme cu legea. Problema este că nu prima dată PD încearcă să delegitimeze mesajele pe care le lansăm. Doamna are și un copil de 9 ani acasă, cu probleme chirurgicale, iar soțul e în Italia”, a subliniat Terguță.

Amintim că la final de ianuarie, Partidul Liberal Democrat din Moldova făcuse un apel către partidele politice, societatea civilă, Parlamentul European, Consiliului Europei și întreaga comunitate internațională să se opună „instituirii unei dictaturi, cu pronunțate caracteristici mafiote în Republica Moldova”.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal