Președintele partidului „Democrația acasă”, Vasile Costiuc, va candida la funcția de Primar al Capitalei la alegerile din 20 mai. „Sunt decis să particip în alegerile municipale de anul acesta. Aștept când se va deschide depunerea oficială a actelor la circumscripția municipală. Probabil voi fi unul din primii candidați cu toate actele în regulă”, a declarat el pentru curentul.md.
„Lucrul acesta l-am decis încă la facultate, când m-am asociat cu fostul primar al Chișinăului, Dorin Chirtoacă. Eram tinerii entuziasmați, care au participat în campania din 2005 în repetate rânduri, când nu s-a prezentat lumea la vot, și în 2007, când a devenit primar și ne-a împrăștiat ca pe puii de potârniche, pe toți cei care îi erau aproape. Atunci, am decis că voi candida ca să realizăm promisiunile pe care le-am făcut în 2005 și 2007”, a mărturisit Vasile Costiuc.
Președintele Partidului „Democrația acasă” este de părere că primăria Chișinău trebuie reorganizată din temelie, cu restructurări de rigoare, cu lichidarea mai multor întreprinderi falimentare și cu alte proiecte pe care trebuia să le realizeze fostul primar, dar nu a reușit.
În același timp, Vasile Costiuc se arată încrezut în propriile forțe, bazându-se pe reușita de altădată a fostului primar general.
„Șansele depind de votul pe care-l oferă cetățenii, dar vreau să vă aduc aminte că în 2005-2007, Dorin era tratat cu șanse minime, de toate instituțiile mass-media de la acea perioadă, însă chișinăuenii au demonstrat că au alte păreri față de candidații pe care îi vor la primărie decât televiziunile controlate. Și acum sunt sigur că va fi o alegere neașteptată pentru toată lumea”, a declarat Vasile Costiuc pentru sursa citată.
Amintim că în timpul protestelor organizate de Platforma „Demnitate și Adevăr” în 2015, mai multe corturi au fost instalate în Piața Marii Adunări Naționale. Acel loc a fost denumit de organizatori „Orășelul Demnității”, iar Vasile Costiuc era „primarul” acestuia.
Vezi și aceste știri

Cel puțin șase persoane au murit în Harkov în urma unui atac cu rachete (VIDEO)

O femeie din Arabia Saudită a fost condamnată la 34 de ani de închisoare pentru că urmărea activiști pe Twitter

Directorul Institutului Mamei și Copilului va fi sancționat de ministra Sănătății. Medicii spitalului nu ar fi respectat protocolul în cazul unei fetițe care a fost abuzată sexual
Advertoriale

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)
