A fost lansat oficial programul „Prima Casă”: 10 lucruri importante pe care trebuie să le știi

A fost lansat oficial programul „Prima Casă”: 10 lucruri importante pe care trebuie să le știi
Foto: economica.net

Astăzi la Chișinău a fost lansat programul „Prima Casă” prin intermediul căruia vor putea fi achiziționate apartamente și case de locuit pe teritoriul Republicii Moldova de către tinerii cu venituri reduse și care nu au o locuință. Autoritățile se arată optimiste că acest program va aduce rezultate frumoase. În continuare vedeți 10 lucruri importante care trebuie să le știți despre acest pogram.

Cine pot fi beneficiari ai progrmaului?

Beneficiari ai programului „Prima Casă” pot fi cetățeni ai Republicii Moldova cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani, angajați oficial în țara noastră și cu venituri oficiale. De asemenea, aceștia nu trebuie să dețină în proprietate nicio locuință în decursul ultimelor 12 luni până la data depunerii cererii și nu trebuie să aibă un credit ipotecar în derulare.   

Ce locuințe pot fi procurate prin acest program?

Prin programul „Prima Casă” vor putea fi procurate doar locuințe finisate, date în exploatare și înregistrate în Registrul bunurilor immobile. Prețul maxim de cumpărare care va fi acceptat spre creditare este de 1 milion de lei.

Ce sumă este necesară pentru avans?

Creditele sunt acordate de bănci numai în valută națională (lei moldovenești, MDL).

Avansul inițial al beneficiarului trebuie să fie de cel puțin 10% din valoarea totală a locuinței. Dacă locuința costă 1 milion de lei, contribuția beneficiarului trebuie să fie de cel puțin 100 000 de lei.

„Facem creditul mai accesibil. La dorința beneficiarului prima contribuție poate fi și mai mare”, a declarat în context ministrul Finanțelor, Octavian Armașu.

Ce venit trebuie să aibă o familie eligibilă?

Veniturile oficiale salariale nete ale familiei beneficiarului nu trebuie să fie mai mici decât  50% din suma plății lunare a creditului (rata lunară, dobânda și comisionul de garantare). Sunt acceptate și veniturile salariale ale rudelor de gradul I.

Spre exemplu, dacă locuința pe care vreți să o cumpărați costă circa 400 de mii de lei, asta înseamnă că împreună cu familia trebuie să aveți un venit oficial net de 6 000 de lei, iar plata lunară a creditului va fi de circa 3 000 de lei. În această situație va trebui să achitați un avans de 40 000 de lei.

Termenul de rambursare

Durata maximă a creditului este de 25 de ani. Creditul poate fi achitat și înainte de expirarea termenului. În acest caz, banca nu va percepe taxe, comisioane sau dobânzi suplimentare. Nu se percep comisioane de rambursare anticipată.

Costul creditului

Creditul obținut prin intermediul programului de stat „Prima Casă” are următoarele costuri:

Rata maximă efectivă a dobânzii

Ea va fi calculată din rata de referință anunțată de BNM pentru acest program + o marjă maximă de 3% (va fi precizată anual de Guvern) + comisionul de garantare de până la 0,5% anual din soldul garanției de stat. Rata maximă a dobânzii efective va fi publicată de ODIMM la fiecare 6 luni. Cu 10 zile până la modificarea ratei, banca va informa clientul în scris sau prin poșta electronică despre acest lucru. Modificarea ratei maxime a dobânzii efective va fi obligatorie pentru bănci doar în cazul micșorării ratei de referință a BNM. În prezent pe site-ul programului rata indicată este de 9,03%.

Comision unic de acordare a finanțării.Acestanu va depăși 1% din valoarea creditului, iar băncile nu vor percepe alte taxe adiționale.

Taxe notariale de stat. Acestea pot fi consultate aici (Taxe de stat).

Prima de asigurare a imobilului

N.B. Băncile sunt obligate să mențină aceste condiții pe toată durata contractului de credit. 

Garanția statului

Programul „Prima casă” presupune că statul va oferi garanții în valoare de 50% din soldul creditului. La modul practic, asta înseamnă că după acordarea creditului de către bănci, locuința procurată în cadrul programului va fi gajată în proporție de câte 50% în beneficiul statului și a băncii.

În cazul în care clientul intră în incapacitatea de plată a creditului, va fi activată garanția de stat. Aici garanția de stat nu este altceva decât un angajament asumat de stat (reprezentat de Ministerul Finanțelor) de a plăti la scadență obligațiile neonorate de către clientul programului. Banii plătiți de stat vor fi recuperați în urma vânzării imobilului care a fost procurat în cadrul programului.

Băncile participante în program

Până la lansarea oficială, în program au intrat trei bănci din Republica Moldova. Este vorba de Moldindcombank, Victoriabank și MAIB. „Intereseul de a participa și-au manifestat cinci bănci. Noi începem cu acestea trei urmând ca altele două să se alăture pe parcurs”, a subliniat ministrul Finanțelor, Octavian Armașu.

Unde se depun cererile și cine le aprobă

Clientul depune pachetul de documente necesare la una din băncile înscrise în program. Dacă banca aprobă dosarul, ea expediază electronic Organizației pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) informațiile despre eligibilitatea clientului și despre locuința care urmează a fi ipotecată. Acest lucru este necesar pentru obținerii garanției din partea statului. ODIMM analizează cererea, după care poate aproba, respinge sau retrimite dosarul la bancă, în cazul în care nu este complet sau a fost completat greșit. Fondul va informa banca în decurs de 5 zile despre decizia luată.

Câte contracte se semnează?

În cazul în care ODIMM aprobă dosarul, urmează semnarea următoarelor contracte:

  1. contractului de credit între bancă și client
  2. contractul de garantare de stat între ODIMM și bancă
  3. contractul de acordare a garanției de stat între ODIMM și beneficiar
  4. contractul de ipotecă între toate cele trei părți: ODIMM, bancă și client.

Vezi și aceste știri
Socialiștii îi îndeamnă pe colegii de opoziție să țină de cont de posibilitățile financiare ale țării: „În afară de agricultură mai sunt și alte domenii”

Socialiștii îi îndeamnă pe colegii de opoziție să țină de cont de posibilitățile financiare ale țării: „În afară de agricultură mai sunt și alte domenii”

Slusari: „Cel târziu mâine dimineață trebuie să identificăm, împreună cu Executivul, soluții pentru fermieri”

Slusari: „Cel târziu mâine dimineață trebuie să identificăm, împreună cu Executivul, soluții pentru fermieri”

PAS, după întâlnirea cu colegii din alte fracțiuni: Sunt încă diferențe de opinie. Insistăm pe convocarea de urgență a ședinței Parlamentului

PAS, după întâlnirea cu colegii din alte fracțiuni: Sunt încă diferențe de opinie. Insistăm pe convocarea de urgență a ședinței Parlamentului

Advertoriale
Principala regulă pe ploaie sau furtună: NU atinge sub nicio formă firele rupte sau căzute la pământ (VIDEO)

Principala regulă pe ploaie sau furtună: NU atinge sub nicio formă firele rupte sau căzute la pământ (VIDEO)

VioPark — locul unde se nasc produsele cosmetice naturale și ce criterii influențează asupra calității produselor

VioPark — locul unde se nasc produsele cosmetice naturale și ce criterii influențează asupra calității produselor

Cine sunt câștigătorii ediţiei online a hackathonului media „Puterea a cincea” și ce idei au adus în concurs

Cine sunt câștigătorii ediţiei online a hackathonului media „Puterea a cincea” și ce idei au adus în concurs

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Victor Nistorică a schimbat zeci de bilete de avion, cumpărate anual, pentru o afacere în sat, la doar zece kilometri de casă (VIDEO)
    Oameni ca tine: Victor Nistorică a schimbat zeci de bilete de avion, cumpărate anual, pentru o afacere în sat, la doar zece kilometri de casă (VIDEO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Putin a schimbat Legea Supremă? Hai și noi! Cum a apărut ideea reformei constituționale (AUDIO)
  • Oameni ca tine: Adelina Dodon - femeia care își îndulcește cariera academică cu deserturi cu gust de copilărie (VIDEO, FOTO)
  • Sergiu Litra, despre cum să îți crești afacerea pe timp de COVID-19, să produci bere în R. Moldova, termen de valabilitate și furtul miliardului | Nota de Plată
  • Podcastul „Bilet în Parlament”. Un an fără Plahotniuc. Din coordonatorul țării în bau-bau-ul politicii moldovenești (AUDIO)
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • După ce am admirat-o mult pe Irina Shayk în corsetul de la Mugler, acum o admirăm pe Celine...
  • Dolphin skin – un nou trend în materie de frumusețe! Iată ce presupune și cât de celebru...
Cele mai populare
  • 1
    Sechestru la Victoriabank? Magistrații ar fi autorizat solicitarea procurorilor privind bunuri de peste două miliarde de lei (DOC)
  • 2
    După o copilărie la limita sărăciei în Rusia, a început o nouă viață în R. Moldova. Povestea lui Ghenadii Eșmekov, stabilit de 53 de ani la Chișinău
  • 3
    Furt de identitate la AGORA: Pozele unei reportere, folosite la crearea unui cont fals pe Facebook (FOTO)
  • 4
    Moldova își așteaptă rândul pentru primirea unui vaccin calificat, capabil să lupte cu infecția de COVID-19
Autentificare
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.