Companii din Moldova și-au prezentat produsele în Bugaria. Ce așteptări au oamenii de afaceri

Companii din Moldova și-au prezentat produsele în Bugaria. Ce așteptări au oamenii de afaceri
FOTO: iec.bg

Fructe uscate, produse de panificație și de cofetărie, lactate, băuturi răcoritoare, miere și produse apicole moldovenești sunt expuse în aceste zile la Expoziţia internaţională specializată în domeniul industriei alimentare - Interfood&Drinks, care se desfășoară în orașul Sofia, Bulgaria. Cu un stand colectiv, la eveniment iau parte 10 întreprinderi de pe ambele maluri ale Nistrului.

Participarea lor la expoziție este organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova cu asistenţa financiară a Uniunii Europene şi PNUD, în cadrul Programului „Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii”, cu scopul de a contribui la promovarea companiilor autohtone pe piața UE, a facilita schimbul de experiență, transferul de know-how și inițierea noilor contacte de colaborare.

Directorul Direcției Târguri și Expoziții a CCI, Marina Petrova, a menționat că, la standul comun al întreprinderilor moldovenești și-au prezentat mărfurile companiile: ”Bantcarad”, ”Cahulpan”, ”Cornelius”, ”Delikat”, ”Ecofruct”, ”Fabrica de pâine din Râbnița”, ”Kreolina”, ”Prodcoop”, ”Veselie” și ”Vioniservice”.

În cadrul manifestării, agenții economici vor organiza degustări de produse și vor avea întrevederi bilaterale de afaceri.

Referindu-se la așteptările pe care le are de la participarea la exepoziție, Eduard Cotuna, director al SRL „Ecofruct” a spus că speră să-și găsească parteneri pentru a exporta fructe uscate - prune, mere, vișine, cireșe, măceșe. Totodată, întreprinzătorul dorește să procure echipament pentru prelucrarea produselor agricole.

Ana Perstneva, reprezentant al companiei „Delikat”,vrea să inițieze contacte pentru importul materiei prime, să cerceteze piața și să afle preferințele consumatorilor. „Producem biscuiți, checuri, tarte etc. Dorim să vedem care este oferta producătorilor de peste hotare, ce tendințe și noutăți apar în domeniu. Sper că produsele noastre vor fi pe gustul vizitatorilor”, a spus sursa citată.

Schimburi comerciale, în scădere

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova, în perioada ianuarie-august 2014 volumul schimburilor comerciale dintre Republica Moldova şi Bulgaria a constituit 75,4 milioane dolari SUA, fiind cu 5,4% mai mic faţă de perioada similară a anului 2013.

În opt luni ale anului curent exportul de mărfuri din Republica Moldova în Bulgaria a constituit 26,8 milioane dolari SUA, crescând cu 33,3% comparativ cu aceeaşi perioada a anului precedent.

În ianuarie-august 2014 importul de mărfuri din Bulgaria în Moldova a înregistrat valoarea de 48,6 milioane dolari SUA, ceea ce este cu 18,4% mai puţin decât în perioada de referință a anului 2013.

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Înalta Curte s-a expus asupra constituționalității unor prevederi din Codul vamal. Decizia magistraților

Înalta Curte s-a expus asupra constituționalității unor prevederi din Codul vamal. Decizia magistraților

În R. Moldova s-a dat undă verde vaccinării anti-COVID a copiilor de la 12 ani

În R. Moldova s-a dat undă verde vaccinării anti-COVID a copiilor de la 12 ani

Reglementarea bullying-ului, o nouă inițiativă legislativă a fracțiunii PAS

Reglementarea bullying-ului, o nouă inițiativă legislativă a fracțiunii PAS

Advertoriale
Premii bănești de 10.000 de lei pentru profesorii inovatori

Premii bănești de 10.000 de lei pentru profesorii inovatori

„Regele Lear” de la Teatrul Eugene Ionesco, prin ochii celor mai fideli spectatori. Finalul de octombrie e plin de teatru (VIDEO)

„Regele Lear” de la Teatrul Eugene Ionesco, prin ochii celor mai fideli spectatori. Finalul de octombrie e plin de teatru (VIDEO)

Ai un magazin online? Iată cum îți crești competitivitatea și vizibilitatea pe piață prin e-fulfillment

Ai un magazin online? Iată cum îți crești competitivitatea și vizibilitatea pe piață prin e-fulfillment

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Moldova a cumpărat un milion de metri cubi de gaze naturale de la compania poloneză PGNiG
  • 2
    Gavrilița despre acordul Moldova-Ucraina privind 700 milioane de metri cubi de gaz: Este o știre falsă
  • 3
    Cât costă gazul din Polonia? Gavrilița: Este considerat un secret comercial
  • 4
    Ucraina ar putea vinde Moldovei 700 de milioane de metri cubi de gaz, în caz de necesitate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.