
Filip: Nu am văzut și nu cred că o să văd raportul Kroll 2
Premierul Pavel Filip, care la finele anului trecut spunea că în sinteza raportului Kroll 2 90% dintre figuranți sunt oameni onești, acum spune că nu a văzut și nici nu va vedea raportul. El a povestit presei ce se întâmplă acum cu raportul și ce acțiuni se vor întreprinde pe viitor.
・
„Nu am văzut și nu cred că o să văd raportul Kroll. Așa cum a fost prevăzut în contract cu ei, raportul a fost văzut doar de guvernatorul BNM și trebuie să fie prezentat Procuraturii Generale. După asta, procurorii vor veni cu o strategie de recuperare și de investigație. Noi credem că va exista un consorțiu care se va ocupa de recuperarea activelor mai departe. Eu presupun că aici vor participa cei de la PG și de la ARBI. Discuțiile preliminare pe care le-am avut când a fost prezentat raportul au arătat că posibil și ei (n.r. - Kroll) se vor implica, în faza finală”, a declarat Pavel Filip.
Amintim că primul raport Kroll a fost făcut public în anul 2016 și inițial era secretizat, fiind posibil de văzut doar de către un număr limitat de oficiali. Documentul însă a fost făcut public de către Președintele Parlamentului, Andrian Candu pe blogul său personal.
Sinteza raportului Kroll 2 a fost publicată de BNM pe 21 decembrie 2017.