Pe strada pietonală din Capitală ar putea fi construit Muzeul Holocaustului

Pe strada pietonală din Capitală ar putea fi construit Muzeul Holocaustului
Foto: Varlamov

Pe strada pietonală Eugen Doga din Capitală ar putea fi deschis un muzeu al Holocaustului. Acesta urmează să se afle în clădirea în care își desfășoară activitatea biblioteca „Ițic Mangher”, dedicată culturii evreiești.

Printr-un proiect expus discuțiilor publice, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării cere transmiterea, cu titlu gratuit, cu acordul CMC, din proprietatea publică a unității administrativ-teritoriale Chișinău în proprietatea publică a statului, a bunului imobil amplasat în mun. Chișinău, str. Eugen Doga, nr. 4.

Potrivit conceptului,  acolo trebuie să fie ridicat Muzeul Holocaustului. Acesta  va  conține  expoziția  permanentă,  expoziții  tematice,  un  centru educațional și o bibliotecă. Expozițiile tematice ale muzeului vor purta un caracter ambulant, astfel, fiind posibilă inaugurarea și în alte localități ale Republicii Moldova. 

În prezent, în imobilul preluarea căruia se urmărește își desfășoară activitatea biblioteca „Ițic Mangher”, filială a bibliotecii municipale B. P. Hașdeu. „Menționăm că biblioteca „Ițic Mangher” deține în gestiune o serie de piese, inclusiv exemplare de carte rară, care ar completa armonios expoziția muzeului, iar proiectele educaționale desfășurate de către colaboratorii bibliotecii ar contribui semnificativ la promovarea și valorificarea muzeului nou creat. Astfel, se va asigura și încadrarea bibliotecii în structura viitorului muzeu în calitate de departament distinct”, consideră cei de la Minister.

Precizăm că în ianuarie, la Chișinău, a fost deschis Centrul-Muzeu „Memoria Holocaustului și Toleranță Interetnică”. Muzeul a fost deschis de Biroul Relații Interetnice și este amplasat în incinta Casei Naționalităților din Chișinău.
 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Încă 20 de zile de arest la domiciliu pentru Stoianoglo

Încă 20 de zile de arest la domiciliu pentru Stoianoglo

Ședința unde se decide soarta candidatei Partidului Șor la Bălți: Avocații lui Tauber au cerut recuzarea judecătorului

Ședința unde se decide soarta candidatei Partidului Șor la Bălți: Avocații lui Tauber au cerut recuzarea judecătorului

Serghei Cleșcenco este noul selecționer al echipei naționale de fotbal

Serghei Cleșcenco este noul selecționer al echipei naționale de fotbal

Advertoriale
Pe 3 decembrie, optați pentru Teleport taxi și beneficiați de cashback 10 lei pentru toate călătoriile

Pe 3 decembrie, optați pentru Teleport taxi și beneficiați de cashback 10 lei pentru toate călătoriile

Liber de sărbători cu partenerii LiberCard: de două ori mai multe rate pentru cumpărăturile preferate

Liber de sărbători cu partenerii LiberCard: de două ori mai multe rate pentru cumpărăturile preferate

Înscrie-te la Solidarity FabLab şi fii gata pentru profesiile viitorului

Înscrie-te la Solidarity FabLab şi fii gata pentru profesiile viitorului

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu, despre scandalul în care a fost implicată Avocata Poporului: „Răspunsurile doamnei Moloșag nu au fost convingătoare”
  • 2
    Ședința de judecată în care urmează să se decidă dacă Marina Tauber va ieși din cursa electorală se amână pentru mâine. Tauber atacă decizia CEC la Curtea de Apel (UPDATE)
  • 3
    Fără procurori din România în comisia de evaluare a lui Stoianoglo. Motivul pentru care Mariana Alexandru a fost retrasă
  • 4
    Magistrații i-au permis șefului Oficiului Ciocana al Procuraturii Chișinău, cercetat pentru îmbogățire ilicită, să părăsească țara
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.