Candu: Arena Chișinău va avea hotel și un Aqua Park și va funcționa 24/24, 12 luni pe an

Candu: Arena Chișinău va avea hotel și un Aqua Park și va funcționa 24/24, 12 luni pe an

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a prezentat astăzi în plenul Parlamentului proiectul de modificare a destinației terenului de la Stăuceni unde urmează să fie construită Arena Chișinău. Acesta a adăugat că pe lângă arena propriu-zisă vor fi și multe alte spații destinate diferitor activități, inclusiv un Aqua Park. 

„Arena Chișinău va servi pentru organizarea evenimentelor sportive și culturale. Va mai avea anexat o piscină olimpică, centre pentru copii, inclusiv un Aqua park, hotel, astfel încât să funcționeze 24 de ore din 24, 12 luni pe an” a declarat Candu.

Speakerul Legislativului a mai adăugat că dacă în luna iulie vor fi demarate lucrările de construcție, acestea ar putea fi încheiate într-un an de zile. Referindu-se la faptul că pe terenul de la Stăuceni în prezent sunt plantați mai mulți copaci, Candu a menționat că aceștia sunt bolnavi.

„Cât privește pomi de măr și altele, livadă, trebuie să spunem că pe cele hectarele pe care va fi nemijlocit Arena, rapoartele arată că nu plantațiile nu pot fi exploatate mai departe. Pomii sunt bolnavi”, a mai adăugat democratul.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Maia Sandu a ajuns la Bruxelles. Șefa statului s-a întâlnit cu președintele Consiliului European, Charles Michel

Maia Sandu a ajuns la Bruxelles. Șefa statului s-a întâlnit cu președintele Consiliului European, Charles Michel

O echipă de 42 de anchetatori și experți criminaliști vor merge în Ucraina pentru a investiga crimele de război

O echipă de 42 de anchetatori și experți criminaliști vor merge în Ucraina pentru a investiga crimele de război

EDITORIAL | Uniți în iubire

EDITORIAL | Uniți în iubire

Advertoriale
Ce face copilul tău vara? Oferă-i activități utile și distractive cu Oratorica!

Ce face copilul tău vara? Oferă-i activități utile și distractive cu Oratorica!

Un nou curs de educație financiară va fi digitalizat în cadrul campaniei  naționale  „Generația Inteligenței Financiare”

Un nou curs de educație financiară va fi digitalizat în cadrul campaniei naționale „Generația Inteligenței Financiare”

EU Tech Days în Cahul, în contextul celebrării Zilei Europei (VIDEO)

EU Tech Days în Cahul, în contextul celebrării Zilei Europei (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Președintele rus și-a găzduit aliații la Moscova. Doar Putin și Lukașenko s-au referit la Ucraina
  • 2
    Zdob și Zdub și Frații Advahov au revenit acasă. Primele declarații făcute pe peronul Gării Feroviare
  • 3
    Unde s-ar putea organiza ediția 2023 a Eurovision, dacă războiul din Ucraina continuă
  • 4
    Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.