Una din cele mai mari companii IT din Moldova organizează ziua ușilor deschise

 Una din cele mai mari companii IT din Moldova organizează ziua ușilor deschise
FOTO: static.panoramio.com


Endava, una din cele mai mari companii IT din Moldova, organizează pe 7 noiembrie ziua uşilor deschise. „Endava Open Day este o oportunitate reală pentru studenţii şi profesioniştii IT care îşi doresc să înceapă sau să avanseze în carieră alături de Endava, să se familiarizeze cu mediul de lucru, să perceapă mai bine cultura şi valorile companiei şi să vadă cum este să faci parte din echipa Endava”, anunță compania într-un comunicat de presă. La eveniment este așteptat și ambasadorul Marii Britanii la Chişinău, Phil Batson.

Evenimentul Endava Open Day va avea loc la Endava Tower (strada Sfatul Ţării, 15). Se vor organiza 2 sesiuni, prima de la ora 10:00 până la 12:00, iar a doua de la 15:00 la 17:00, astfel încât participanţii să aibă libertatea de a alege când să vină. Studenţii şi specialiştii IT care îşi doresc să participe, urmează să se înregistreze pe site-ul companiei, pe pagina dedicată evenimentului, până la 6 noiembrie inclusiv, în limita locurilor disponibile pentru fiecare sesiune.

În timpul sesiunilor de prezentare participanţii vor avea oportunitatea de a face cunoştinţă cu echipa de management şi angajaţii Endava, de a vedea cum decurge o zi obişnuită de muncă în companie şi cum echipele Endava colaborează în proiecte, instruiri şi în diferite activităţi sportive. Vizitatorii vor putea afla detalii despre oportunităţile de carieră pentru diferite nivele de experienţă, inclusiv despre programul de Internship la Endava.

Prima ediţie a Endava Open Day în Chişinău a fost organizată anul trecut, la ea participând peste 100 de persoane. O parte din participanţi au aplicat apoi la Internship, l-au absolvit cu succes şi au primit oferte de angajare. În acest an, ei vor împărtăşi din experienţa lor de succes în cadrul evenimentului.

Endava este o companie de top de servicii IT, având în jur de 1.700 de angajaţi full time. Compania are oficii în Marea Britanie, SUA, Germania, România şi Republica Moldova şi un venit anual de peste 100 de milioane de dolari.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Când începem să discutăm matur și asumat despre relația noastră cu animalele de companie?

Când începem să discutăm matur și asumat despre relația noastră cu animalele de companie?

O arhiepiscopie din România cere pomelnice prin PayPal: „Puteți include câteva nume pentru a fi pomenite în secțiunea Add Note”

O arhiepiscopie din România cere pomelnice prin PayPal: „Puteți include câteva nume pentru a fi pomenite în secțiunea Add Note”

Tot ce trebuie să știi despre săpăturile arheologice de la Cetatea Soroca (FOTO/VIDEO)

Tot ce trebuie să știi despre săpăturile arheologice de la Cetatea Soroca (FOTO/VIDEO)

Advertoriale
Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu a schimbat structura Aparatului Președintelui (DOC)
  • 2
    Ex-vicepreședinte al Parlamentului: Modelul liberal al economiei la etapa actuală ucide producătorii autohtoni
  • 3
    OMS se implică în România pentru a rezolva criza sanitară și a impulsiona vaccinarea anti-COVID
  • 4
    Fostul primar de Corjova Valeriu Mițul, decorat post-mortem cu „Ordinul Republicii”, cea mai înaltă distincție de stat
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.