Kiev: Savchenko, arestată pentru 59 de zile fără posibilitate de eliberare pe cauțiune

Kiev: Savchenko, arestată pentru 59 de zile fără posibilitate de eliberare pe cauțiune

Un tribunal de la Kiev a hotărât ca Nadejda Savchenko să fie reţinută pentru încă 59 de zile fără posibilitatea de eliberare pe cauţiune, la o zi după ce i-a fost retrasă imunitatea parlamentară şi a fost arestată, scrie Kiev Post citat de News.ro.

Savchenko este acuzată că a complotat cu Vladimir Ruban, un fost organizator de schimburi între prizonieri cu separatiştii pro-Rusia din Donbas şi cu liderii separatişti pentru a da jos guvernul ucrainean.

Grupul ar fi plănuit să îl asasineze pe preşedintele Petro Poroshenko şi alţi oficiali de rang înalt, precum şi să bombardeze Parlamentul.

Pe durata unei audieri care s-a întins pe toată ziua de 23 martie, Savcenko a criticat dur autorităţile ucrainiene precum şi procurorul.

„Îmi pare rău că oameni ca voi sunt la putere. Mai târziu o să fiţi daţi jos şi totul va fi schimbat şi apoi voi o să fiţi cei care mor pe câmpul de luptă la fel cum dispar acum soldaţii noştri”, a declarat ea, conform agenţiei Unian.

„A fost o vreme când batalioanele voluntare, la fel ca un stâlp, stăteau ferme în faţa acestor autorităţi putrede”, a adăugat Savcenko.

Ea a declarat, de asemenea, că va intra în greva foamei.

„Voi face la fel cum am făcut şi în Rusia, atunci când duşmanii m-au torturat”, a precizat ea.

După audiere, în timp ce era escortată în afara sălii de judecată, ea le-a strigat suporterilor: „Până când ne vom revedea afară”.

Dacă va fi găsită vinovată, ar putea face închisoare pe viaţă.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.