În Moldova ar putea veni mai mulți investitori spanioli. Care sunt domeniile atractive

În Moldova ar putea veni mai mulți investitori spanioli. Care sunt domeniile atractive
FOTO: mec.gov.md

Turismul, agricultura, sectorul energetic - sunt câteva domenii unde investitorii spanioli ar putea să facă afaceri în Republica Moldova. Subiectul a fost discutat de ministrul Economiei, Andrian Candu, la întrevedere cu Ramiro Fernandez Bachiller, noul ambasador al Regatului Spaniei, care a fost acreditat în România şi Republica Moldova.

„Avem mulți investitori spanioli în Republica Moldova, dar mai este loc și pentru alții. Puține lucruri s-au făcut în acest sens, de aceea vreau ca împreună să fortificăm relațiile economice. Cred că puterm organiza o comisie interguvernamentală responsabilă de colaborări în domeniul economic și un calendar al evenimentelor”, a declarat vicepremierul.

„Eu cred că firmele spaniole sunt pregătite să vină aici, să susținem Moldova pe calea europeană, pe care și-a ales-o. Putem organiza un seminar pentru firmele spaniole, în cadrul căruia să fie prezentate oportunitățile din Moldova”, a declarat Ramiro Fernandez Bachiller.

Vicepremierul a menționat mai multe domenii ce ar putea atrage atenția investitorilor europeni. „Și la capitolul energetic am putea crea noi colaborări. Un domeniu prioritar pentru noi este agricultura. Producătorii autohtoni trebuie să treacă printr-un ciclu de procese ca să-și poată ajusta producția la standardele europene. Capacități și voință există, avem nevoie doar de tehnologii și investiții. Pe alocuri în Republica Moldova sunt mai multe avantaje decât în România”, a declarat Andrian Candu.

Vicepremierul a subliniat faptul că în Spania domeniul turismului este bine dezvoltat și a solicitat asistență pentru a îmbunătăți domeniul și în țara noastră.

 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Publicistul Gheorghe Erizanu despre cazul viorii confiscate la aeroport: „Exportul de cultură nu are articol în Codul vamal”

Publicistul Gheorghe Erizanu despre cazul viorii confiscate la aeroport: „Exportul de cultură nu are articol în Codul vamal”

1.826 cazuri noi de COVID-19 confirmate în ultimele 24 de ore. 43 de persoane au decedat

1.826 cazuri noi de COVID-19 confirmate în ultimele 24 de ore. 43 de persoane au decedat

Mic, dar voinic! 11 sfaturi de la Nata Albot de care să ții cont la crearea unui magazin online

Mic, dar voinic! 11 sfaturi de la Nata Albot de care să ții cont la crearea unui magazin online

Advertoriale
Prietenii la nevoie se cunosc, iar companiile în soluționarea reclamațiilor

Prietenii la nevoie se cunosc, iar companiile în soluționarea reclamațiilor

Ludmila Adamciuc, mamă activă social: „Observ un proces frumos de schimbare a atitudinii ce vizează nu doar Sindromul Down”

Ludmila Adamciuc, mamă activă social: „Observ un proces frumos de schimbare a atitudinii ce vizează nu doar Sindromul Down”

Depozite în lei cu rată fixă de 6% anual, de la OTP Bank

Depozite în lei cu rată fixă de 6% anual, de la OTP Bank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    ULTIMĂ ORĂ! Dorin Chirtoacă se retrage din politică
  • 2
    Rusia ar vrea un preţ al gazelor mai mic pentru a-şi putea păstra controlul asupra Europei
  • 3
    Gazprom ar fi propus Chișinăului gaz mai ieftin, doar în cazul răcirii relației cu UE
  • 4
    Ultimă oră! Pericol de prăbușire a unei porțiuni de carosabil în capitală (FOTO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.