Zeci de polițiști și carabinieri pot fi observați deja în spatele și prin părțile clădirii Guvernului cu o oră înainte de Marea Adunare Centenară. În timp ce oamenii care vor celebra 100 de ani de la Unire se adună în PMAN cu tricoloruri și în straie naționale, în spatele Guvernului pot fi văzute autobuze și microbuze cu oamenii ai legii.
Pregătirile forțelor de ordine au fost surprinse de fotoreporterul Constantin Grigoriță.
Potrivit organizatorilor marșului, manifestația va fi una pașnică.
„Știm că ați auzit că s-ar putea să fie provocări. Știm că ați auzit zvonuri că se va repeta scenariul 7 aprilie. Toate acestea sunt falsuri, spuse pentru a stârni frica în societate și pentru a vă împiedica să veniți la cea mai mare manifestație unionistă. Unioniștii nu au fost niciodată agresivi, iar manifestațiile noastre mereu se desfășoară în mod pașnic. Așa va fi și duminica aceasta - vom arăta întregii lumi că suntem o mișcare pașnică, care dorește revenirea acasă - în România Mare. Vă invităm să veniți cu copiii, cu familia, pentru că nimic ieșit din comun la modul urât nu se va întâmpla. Haideți să nu dăm apă la moară socialiștilor și să nu credem minciunilor trădătorilor de neam”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele Asociației „UNIREA - ODIP”.
Vezi și aceste știri

Lumea-n palmă | Ucraina cere „mult și repede”, o apropiere franco-germană, documente secrete în SUA și un general la Praga (CARDURI)

Incendiu de proporții în plină noapte: Opt gherete de pe șoseaua Hâncești, cuprinse de flăcări

ISW: întârzierile în furnizarea de arme occidentale împiedică Ucraina să lanseze o contraofensivă la scară largă
Advertoriale

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei
