The Great Pacific Garbage Patch, cea mai mare „insulă” de gunoi din oceanele lumii, a ajuns să aibă dimensiuni de două ori mai mari decât cele ale statului american Texas, adică aproximativ 1,55 milioane de kilometri pătraţi. Aceasta se află la jumătatea distanţei dintre California şi Hawaii, în Oceanul Pacific, scrie go4it.ro.
Potrivit unui studiu publicat recent de organizaţia Ocean Cleanup Foundation, cel mai complex pe această temă, toate gunoaiele sunt concentrate de curenţii marini într-o zonă centrală. Aceasta nu este alcătuită dintr-o masă solidă, ca o insulă, şi include 88.000 de tone de gunoi şi 1.800 de miliarde de bucăţi.
La realizarea studiului au colaborat şase universităţi şi o companie care a studiat zona din aer.
Vezi și aceste știri

Azerbaidjan a oferit o cotă suplimentară de autorizații pentru transportatorii moldoveni de marfă

Start vânzare bilete pentru prima ediție #ROOFOFFLINE din această vară. Știi tu... număr limitat de locuri și preț special pentru perioada de early bird

Participarea rușilor la acțiunile militare din străinătate împotriva Rusiei va fi pedepsită cu închisoare
Advertoriale

Ești în căutarea unei locuințe? Află care sunt avantajele și dezavantajele unei case în chirie

Impactul bruxismului asupra organismului și a vietii unui pacient. Cum pot fi remediate consecințele acestuia printr-un tratament stomatologic la Smile Dent Team
