Microbuzele de linie din capitală urmează să treacă în această săptămână examenul tehnic. Anunțul a fost făcut astăzi, în cadrul ședinței operative de la Primărie, de către șeful interimar al Direcției Municipale Transport, Vitalie Butucel. Funcționarul susține că unitățile de transport care nu vor întruni condițiile necesare pentru a transporta pasageri, vor fi scoase de pe linii.
„Testarea se va desfășura la toate stațiile de testare autorizate. Testarea se va face cu prezența reprezentanților ANTA. Ne propunem să avem rezultate bune la final, deoarece cu toții vedem unele microbuze care arată deplorabil”, a declarat Butucel.
Șeful de la Transporturi susține că mulți șoferi devin mai conștiincioși în perioada examenului tehnic:
„Șoferii și agenții economici își repară unitățile în perioada asta. În caz contrar, nu vor susține testarea. Organele abilitate își fac datoria în ultimii ani. Mi-au propus să mergem inopinat la unele stații să vedem cum decurge testarea. Microbuzele care nu vor trece examenul vor fi eliminate de pe linie până își rezolvăm problemele. După aceea, au dreptul să transporte călători în continuare”.
„Ne propunem să le reducem în jumătate în următorii ani. Din urmă vin autobuzele, troleibuzele autonome. Oamenii trebuie să fie mai prietenoși cu transportul de mare capacitate. Sunt mai sigure aceste unități de transport”, a declarat șeful de la transporturi.
Declarația nu a rămas fără răspuns din partea Silviei Radu:
„Domnule Butucel, mai întâi cumpărați, pe urmă chemați oamenii. Ați cumpărat unități de transport fără aer condiționat și vreți ca oamenii să le folosească. Faceți tot cum trebuie, apoi chemați oamenii”.
În prezent în municipiul Chișinău circulă 1100 de microbuze repartizate pe 50 de linii.
Vezi și aceste știri

Rusia ar fi în căutare de noi recruți în armată pentru luptele din Ucraina. Ce oferte ar propune deținuților

Armata devine obligatorie în Letonia. Ministrul apărării: Nu avem motive să credem că Rusia îşi va schimba comportamentul
