Gala UNITEM: Au fost aleși cei mai buni actori ai anului și cele mai strălucite spectacole

Gala UNITEM: Au fost aleși cei mai buni actori ai anului și cele mai strălucite spectacole

Cei mai buni actori și cele mai bune spectacole ale anului 2018 au fost premiate în cadrul ceremoniei festive a Galei premiilor UNITEM, ediţia a XVII-a. Cel mai bun spectacol dramatic a fost selectat „Colecţionarul”, jucat la Teatrul Geneza Art. Premiul pentru Cea mai bună lucrare regizorală a mers către Vitalie Drucec, de la Teatrul „M. Eminescu”, tansmite IPN.

Au fost acordate două premii de excelenţă. Unul lui Valeriu Cazacu, actor la Teatrul „I. L. Caragiale”, şi altul lui Emil Boroghina, actor şi director al Festivalului Internaţional „Shakespeare”, din Craiova, România. Premiul special al juriului a fost acordat spectacolului „Дорогая Памела” jucat de către actorii Teatrului „D. Tanasoglu” din Ceadâr Lunga. Premiul pentru cea mai bună scenografie a fost acordat lui Iurie Matei, Teatrul „M. Eminescu”. Premiul Cel mai bun rol feminin a mers către Dana Ciobanu, de la Teatrul Geneza Art. Rodica Ciobanu, de la Teatrul „B. P. Hasdeu” din Cahul, a primit premiul Cel mai bun rol secundar feminin. Premiul special pentru creaţie în teatrul liric a mers către Vladimir Zaklikovski, solist al Teatrului de Operă şi Balet (TNOB) „Maria Bieşu”. Spectacolul „Harap Alb” al Teatrului „Guguţă” a primit premiul Cel mai bun spectacol pentru copiii. Premiul Cel mai bun rol în teatrul de păpuşi a fost oferit lui Valentin Zuza, tot de la Teatrul „Guguţă”. Premiul Cel mai bun rol masculin a fost acordat lui Alexandru Pleşca de la Teatrul „M. Eminescu” şi lui Serghei Vokulovskii, de la Teatrul „N. Aroneţkaia” din Tiraspol. Ghenadie Gâlcă de la Teatrul „M. Eminescu” a primit premiul Cel mai bun rol secundar masculin. Olga Bâzina de la Teatrul „N. Aroneţkaia” din Tiraspol s-a învrednicit de premiul pentru Cele mai bune costume teatrale. Premiul Cea mai bună coregrafie şi expresie corporală a fost acordat lui Lilian Carauş şi Marianei Drozdova de la Teatrul „A. P. Cehov”. Liviu Ştirbu s-a ales cu premiul Ceea mai bună creaţie muzicală la Teatrul „Ginta Latină”. Citiți continuarea aici.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.