Moldovenii ar putea plăti de la 1 aprilie cu aproape patru bani mai mult pentru un kilowatt de energie electrică de joasă tensiune. Gas Natural Fenosa în Moldova i-a prezentat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică solicitările de aprobare a tarifelor pentru serviciul de distribuţie şi a preţurilor reglementate pentru furnizare a energiei electrice pentru 2018. Potrivit întreprinderii, costul unui kilowatt de energie electrică ar putea ajunge 63,94 bani. Totodată, prețul pentru un kilowatt de energie electrică de tensiune medie și înaltă ar urma să scadă de la 43 de bani la 21,53 și respectiv de la 15 bani la 12,56.
Potrivit Gas Natural Fenosa, la baza calculelor au stat mai mulți factorii. Printre aceștia se numără preţul de procurare a energiei electrice stipulate în contractele în vigoare pentru anul 2018, tariful pentru serviciile de transport în vigoare, costurile de bază aferente activităţii de distribuţie și furnizare a energiei electrice dar și volumul de energie distribuită și furnizată.
Totodată la aplicarea suplimentului tarifar, întreprinderile propun micșorarea soldului suplimentului în cauză față de întreprinderile de distribuție și furnizare cu suma devierilor tarifare acumulate în anul 2017 ce s-au generat în favoarea consumatorilor.
Potrivit întreprinderii, această abordare oferă posibilitatea diminuării dobânzilor corespunzătoare suplimentului tarifar în beneficiul consumatorilor și micșorarea duratei de recuperare a suplimentului tarifar.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
