
Deputații europeni vin la Chișinău pentru a examina nivelul de implementare a Acordului de Asociere
Începe o săptămână importantă pentru guvernarea de la Chișinău. Mai mulți oficiali europeni vor vizita Moldova pentru a evalua modul în care instituțiile guvernamentale își onorează angajamentele asumate față de Consiliul Europei, transmite IPN.
・
În următoarele trei zile la Chișinău se vor afla oficialii europeni Egidijus Vareikis și Maryvonne Blondin, responsabilii de monitorizare a reformelor și evaluarea obligațiilor asumate de de Republica Moldova față de Consiliul Europei.
Cei doi oficiali se vor documenta în mod special cu privire la pregătirea alegerilor parlamentare și modificările legislative referitoare la democrație, statul de drept și drepturile omului. Agenda vizitei include întrevederi cu președintele Parlamentului Andrian Candu și președinții fracțiunilor parlamentare, dar și discuții la Guvern, Președinție, Centrul Național Anticorupție, Comisia Electorală Centrală, Banca Națională a Moldovei, Consiliul Coordonator al Audiovizualului, Procuratura generală, Curtea Constituțională, discuții cu societatea civilă și reprezentanți ai partidelor extraparlamentare.
În perioada 3-6 aprilie, în Moldova se va afla o delegație a Parlamentului European din Comisia pentru Afaceri Externe și Comisia pentru Bugete, constituită din 13 eurodeputați. Oficialii europeni vor evalua gradul de implementare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană și vor verifica cât de eficient este utilizat sprijinul financiar din partea UE. Delegația Parlamentului European este condusă de Laima Liucija Andrikienė și Siegfried Mureşan.
Pe data de 5 aprilie, Parlamentul va găzdui Reuniunea Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova - UE, unde va fi adoptată o declarație ce va conține recomandări adresate autorităților Republicii Moldova și structurilor europene. La Reuniune deputații moldoveni și europarlamentarii vor face un schimb de opinii cu privire la relațiile UE - Republica Moldova și evoluțiile înregistrate în privința implementării Acordului de Asociere și a reformelor în diferite domenii.