România: Procurorul general cere aviz pentru urmărirea penală a ex-președintelui Ion Iliescu și ex-premierului Petre Roman

România: Procurorul general cere aviz pentru urmărirea penală a ex-președintelui Ion Iliescu și ex-premierului Petre Roman
Foto: Nasul TV

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, cere preşedintelui avizul pentru începerea urmăririi penale faţă de Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, în dosarul Revoluţiei, în legătură cu săvârşirea infracţiunii contra umanităţii, scrie Mediafax.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr, a adresat preşedintelui României o solicitare de exercitare a prerogativelor constituţionale şi legale privind cererea de urmărire penală în legătură cu săvârşirea infracţiunii contra umanităţii în cazul lui Ion Iliescu, membru şi preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (din 22 decembrie 1989), "organism care de facto a exercitat puterea executivă şi legislativă centrală, comportându-se ca un Guvern până la apariţia Decretului-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989, când preşedintele consiliului a primit rolul unui şef de stat, iar atribuţiile legislative ale consiliului au fost separate de cele executive, ce necesită autorizare pentru intervalul 22-27 decembrie 1989", precizează Parchetul General, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Totodată, se cere urmărirea penală faţă de Petre Roman, membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, din 22 decembrie 1989, numit oficial prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 1 din 26 decembrie 1989, ce necesită autorizare pentru perioada 22-31 decembrie 1989 şi faţă de Gelu Voican Voiculescu, membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale din 22 decembrie 1989, numit oficial vice prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 5 din 28 decembrie 1989, ce necesită autorizare pentru perioada în perioada 22-31 decembrie 1989.

Solicitările vin în cauza intitulată generic ”Dosarul Revoluţiei”, mai precizează Parchetul General.

În cadrul Dosarului Revoluţiei, procurorii au anunţat, pe 18 decembrie 2017, că au înregistrat avansări în anchetă, fiind clarificate împrejurările legate de fuga cuplului Ceauşescu din decembrie 1989, dar şi cele legate de declanşarea şi efectuarea diversiunii militare, aceasta fiind cauza numeroaselor decese.

Totodată, a fost identificată sursa sunetului cu efect de panică emis în timpul discursului lui Nicolae Ceauşescu din 21 decembrie '89 care a dus la izbucnirea protestelor în Capitală. Anchetatorii s-au edificat şi cu privire la declanşarea şi executarea diversiunii militare, începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989.

Procurorii au mai clarificat, în cadrul dosarului, şi succesiunea evenimentelor petrecute la UM 01417 Târgovişte, locaţia unde s-a aflat cuplul Ceauşescu începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989.

„Probele au evidenţiat existenţa unei constante diversiuni exercitate asupra cadrelor de comandă ale acestei unităţi militare, precum şi existenţa unor ordine venite de la vârful ierarhiei militare privind eliminarea fizică a cuplului Ceauşescu. Totodată, urmare a probatoriului administrat există o mai bună înţelegere a diversiunii radio-electronice. Au fost realizate progrese notabile pentru înţelegerea fenomenului diversionist (unic în istoria României prin complexitate şi anvergură) atât sub aspectul mecanismelor concrete de acţiune cât şi din perspectiva persoanelor ce au dirijat acest fenomen. Este de aşteptat ca viitoarele cercetări să aducă lămuriri privind autorii diversiunii şi eventualele complicităţi în realizarea acesteia”, a spus atunci procurorul Marian Lazăr.

Astfel, până la execuţia celor doi, care a avut loc pe 25 decembrie 1989, au fost identificate trei tentative de lichidare fizică a acestora, potrivit Parchetului.

Procurorii au mai precizat faptul că, după anul 1989, probe importante au fost distruse sau alterate.

 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
700.000 de soldați ar apăra acum Ucraina, afirmă Volodimir Zelenski

700.000 de soldați ar apăra acum Ucraina, afirmă Volodimir Zelenski

Un parlamentar rus face aluzie la un posibil schimb al prizonierilor din Azovstal cu Medvedciuc

Un parlamentar rus face aluzie la un posibil schimb al prizonierilor din Azovstal cu Medvedciuc

În Moldova se produce de opt ori mai mult ulei și grăsimi decât acum un an

În Moldova se produce de opt ori mai mult ulei și grăsimi decât acum un an

Advertoriale
Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    EDITORIAL | Ghetele albe de la Bruxelles și stiletto de la Jora de Mijloc
  • 2
    Un alt copac s-a prăbușit în capitală. Arborele a strivit o mașină (FOTO)
  • 3
    O femeie a protestat, pe covorul roşu de la Cannes, împotriva violurilor comise de soldaţii ruşi în Ucraina
  • 4
    Un conac din Austria al oligarhului Igor Şuvalov, fost vicepremier al Rusiei, a fost ocupat de activişti
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.