Mold-street: CFM nu a cumpărat locomotive noi, dar există riscul că nu le va putea plăti

Mold-street: CFM nu a cumpărat locomotive noi, dar există riscul că nu le va putea plăti

În pofida unor relatări triumfaliste, cel mai mare proiect de renovare a Căilor Ferate din Moldova (CFM) bate pasul pe loc. Întreprinderea de stat aşa-şi nu a reuşit nici până azi să selecteze furnizorul de locomotive noi şi nici nu e în stare să valorifice un credit de circa o sută de milioane euro, scrie mold-street.com. Un control efectuat de Curtea de Conturi la CFM a scos la iveală faptul că întreprinderea a plătit deja comisioane de circa 560.000 de euro (aproape 11 milioane lei) pentru că a tergiversat valorificarea împrumutului acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru modernizarea infrastructurii feroviare.

Cine a blocat timp de doi ani semnarea unui contract de credit

În special e vorba de achiziţia locomotivelor, procedură iniţiată mai mult de un an în urmă şi care încă nu s-a finalizat.

Publicitate

Asta deşi acordul de credit dintre Republica Moldova şi BERD pentru finanţarea modernizării Căii Ferate a fost semnat încă pe 14 noiembrie 2014, adică trei ani şi jumătate în urmă. În 2015 acest acord a fost ratificat de Parlament şi după aceasta banii puteau fi accesaţi de către Calea Ferată. Urma însă o procedură de semnare şi a unui contract între CFM şi BERD, doar că aceasta a fost tărăgănată timp de doi ani.

Iurie Topală, directorul general al CFM, are propria explicaţie a acestei tergiversări. „Calea Ferată a făcut tot posibilul pentru semnarea contractului cu BERD. Ministerul Finanţelor a fost cel care a tărgănat timp de aproape doi ani semnarea contractului”, a declarat managerul. Afirmaţiile lui Iurie Topală nu sunt o noutate şi el susţinea acelaşi lucru şi în vara anului 2017, notează mold-street.com.

Ministerul Finanţelor a negat existenţa unor blocaje din partea instituţiei la acest capitol, susţinând că potrivit Acordului de credit „CFM este cea care urmează să implementeze Proiectul de achiziţie a locomotivelor şi de restructurare a infrastructurii feroviare, inclusiv să organizeze licitaţiile pentru procurarea bunurilor şi serviciilor prevăzute în documentele de proiect în deplină conformitate cu politicile de achiziţii ale BERD”.

Totodată, Ministerul Finanţelor menţiona anterior într-un răspuns pentru Mold-Street că „potrivit documentelor de proiect, mijloacele financiare din contul împrumutului BERD nu sunt transferate pe conturile Ministerului Finanţelor, dar pe conturile furnizorilor astfel cum prevăd contractele de achiziţii semnate şi aprobate de către BERD”.

Motiv pentru anularea licitaţiei: cerinţele sunt exagerate

La începutul lunii martie 2017, directorul CFM anunța că cinci companii - din SUA, Kazahstan (companie cu investitori americani), China, Spania și Rusia au prezentat ofertele la licitația pentru achiziționarea locomotivelor. Topală spunea atunci că aceste companii au îndeplinit toate cerințele conform caietului de sarcini și peste două luni va fi anunțat câștigătorul licitației.

Au trecut două luni, apoi jumătate de ani, apoi un an, dar câştigătorul aşa şi nu a fost anunţat. Pe 26 martie 2018, şeful Căilor Ferate a anunţat despre faptul că a fost organizată o nouă licitaţie de achiziţie a locomotivelor şi că la ea s-au înscris două companii.

„În 18 luni am putea avea locomotive noi la Calea Ferată”, a declarat el optimist în cadrul unei şedinţe a Curţii de Conturi, în cadrul căreia aг fost prezentate rezultatele auditului de performanţă în sectorul feroviar. La fel s-a schimbat şi numărul de locomotive ce urmează a fi livrate: 14 unităţi în loc de 11 cât erau prevăzute iniţial.

Potrivit unor surse din cadrul CFM, aceste modificări se datorează faptului că cerinţele impuse iniţial de BERD erau foarte dure din punct de vedere ecologic.

„Conform condiţiilor impuse CFM urma să cumpere locomotive cu motoare diesel cu standarde ecologice, care încă nu circulă nici în UE. Din aceste motive ele sunt foarte scumpe. Am insistat pe locomotive ceva mai ieftine şi astfel putem cumpăra cu câteva unităţi mai mult”, au precizat sursele. De notat că achiziţia de locomotive se face conform regulilor BERD de organizare a achizițiilor de mărfuri, lucrări şi servicii.

Jumătate din traverse sunt defecte sau avariate

În acelaşi timp situaţia financiară a întreprinderii rămâne una precară. În anii 2015-2016, întreprinderea a înregistrat pierderi considerabile de 105,2 milioane lei și respectiv, 53,2 milioane lei, arată auditul.

Potrivit mold-street.com, a scăzut abrupt şi numărul de pasageri transportaţi de CFM - de la 3,8 milioane în 2014 la 1,8 milioane în 2017, dar şi volumul de mărfuri transportat - de la 5 milioane tone în 2014 la doar 3,5 milioane tone în 2016.

În plus, auditul a constatat că aproape jumătate din traversele de cale ferată sunt defectate sau avariate şi, în consecinţă, locomotivele nu vor avea unde circula.

Citește mai departe pe mold-street.com.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal