Deputaţii din fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova au depus o sesizare la Curtea Constituţională (CC) prin care solicită magistraţilor să se expună asupra unor aspecte legate de inițierea unui referendum republican legislativ de către cetățeni.
Iurie Țap, Tudor Deliu și Vadim Pistrinciuc au sesizat CC solicitând interpretarea următoarelor aspecte în regim prioritar:
- dacă cetățenii au dreptul de a iniția referendumuri republicane legislative
- dacă lipsa prevederilor legal-procedurale în materie de referendum poate servi drept temei pentru autoritățile statului de a respinge/refuza inițiativa de inițiere a referendumului republican de către cetăţeni
- în condițiile în care potrivit Legii Supreme voinţa poporului constituie baza puterii de stat iar Curtea Constituțională are rolul de a veghea respectarea procedurilor, verificarea îndeplinirii condițiilor pentru exercitarea inițiativei de organizare şi confirmare a referendumului republican şi dacă este necesar ca Înalta Curte de Jurisdicție Constituțională să se pronunțe, la etapa inițierii, asupra inițiativelor referendumurilor republicane legislative
Textul sesizării depuse poate fi citit aici.
Amintim că Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins de două ori înregistrarea grupului de inițiativă privind inițierea unui referendum republican legislativ de anulare a sistmeului electoral mixt, cunoscut și sub numele de grupul #numixt. Ultima oară s-a întâmplat la data de 12 martie curent. Membrii grupului spun că decizia CEC este ilegală și lezează dreptul constituțional al cetățenilor de a iniția un referendum republican legislativ.
Vezi și aceste știri

Argint pentru R. Moldova la Campionatul European Under 20 de la Roma

Un deputat PAS vine cu clarificări, în contextul reformei învățământului superior. „Universitatea Agrară nu va fi lichidată”

Machine Learning și Inteligență Artificială. Endava Moldova dezvoltă zone noi din domeniile de analiză a datelor
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
