Când vor veni banii? Europarlamentarii nu se pun de acord în privința asistenței de 100 de milioane de euro pentru Moldova

Când vor veni banii? Europarlamentarii nu se pun de acord în privința asistenței de 100 de milioane de euro pentru Moldova

Asistența macrofinanciară pe care Uniunea Europeană ar urma să o acorde Republicii Moldova a devenit un subiect de polemică în ultimele zile, după ce la Chișinău a venit o delegație a Parlamentului European din Comisia pentru Afaceri Externe și Comisia pentru Bugete. În timp ce eurodeputatul Andi Cristea afirmă că statul nostru a îndeplinit cele 10 condiții tehnice pentru acordarea sprijinului financiar de 100 de milioane de euro, reprezentantul Comisiei pentru Buget al Parlamentului European, Siegfried Mureșan, se arată mai prudent și susține că unele acțiuni acordate nu au fost duse până la capăt.

Este vorba de primele 10 condiționalități pentru acordarea sprijinului financiar, prevăzute în Memorandumul de Înțelegere între Republica Moldova și Uniunea Europeană. „Confirm faptul că cele zece condiții tehnice au fost îndeplinite de către Republica Moldova pentru acordarea primei tranșe. Faptul că există acest element de condiționalitate este un lucru pozitiv pentru că pune o presiune politică benefică pe autoritățile Republicii Moldova pentru a implementa reformele cuprinse în Acordul de Asociere. Eu cred că este o chestiune de timp. Dacă decizia ar fi fost la nivelul Parlamentului European și ar fi depins de mine, banii ar fi ajuns cu siguranță mult mai repede. Cred că este vorba și de un semnal politic pe care Uniunea Europeană are datoria să îl dea pentru a sprijini actualul parcurs pro-european”, a declarat eurodeputatul Andi Cristea în cadrul conferinței de presă susținute împreună cu celălalt Copreședinte al Comitetului Parlamentar de Asociere, deputatul moldovean Eugen Carpov, după un prim capitol de discuții.

La rândul său, președintele Delegației Comisiei pentru Buget al Parlamentului European, Siegfried Mureșan, a contrazis afirmațiile lui Cristea.

Publicitate

„Pot să vă spun că, din cele zece condiționalități, încă trei-patru nu sunt îndeplinite”, a declarat Mureșan în cadrul emisiunii „Politica” la postul TV8.

Potrivit lui Mureșan, sunt mai multe agenții și instituții care „există pe hârtie, dar trebuie să și funcționeze”.

„Sunt un politician care spune lucrurile exact așa cum sunt și, dacă cineva spune altfel decât mine, trebuie să știți că e într-o zonă gri”, a spus europarlamentarul.

În cazul îndeplinirii a primelor 10 condiționalități prevăzute în Memorandumul de Înțelegere între Republica Moldova și Uniunea Europeană, statul nostru ar urma să beneficieze de prima tranșa a ajutorului financiar, în valoare de 100 de milioane de euro, din care 60 de milioane vor veni sub forma unui împrumut pe termen mediu, iar 40 de milioane sub formă de granturi.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal