Analiza „The Banker” a sistemului bancar moldovenesc: Băncile înregistrează o creștere lentă

Analiza „The Banker” a sistemului bancar moldovenesc: Băncile înregistrează o creștere lentă

După o perioadă îngrijorătoare, plină de acuzații de fraudă și de măsuri de urgență, băncile din Moldova se confruntă cu o revenire lentă la creștere și câștigă încredere populară, se arată într-o amplă analiză a situaţiei din sistemul bancar moldovenesc, făcută de celebra revistă The Banker, relatează mold-street.com.

Potrivit The Banker evoluţiile din ultimul an relevă o îmbunătăţire a situaţiei, iar achiziționarea în ianuarie 2018, a unui pachet de 39,2% în al treilea cel mai mare creditor din Moldova, Victoriabank, de Banca Transilvania, a doua cea mai mare bancă din România, este un semn al acestor evoluţii pozitive.

În acelaşi timp alte două mari bănci: Moldova-Agroindbank şi Moldindconbank rămân în continuare sub supravegherea BNM. Cea mai mare Moldova-Agroindbank ar putea fi vândută în acest an, spune Serghei Cebotari, preşedintele MAIB.

Publicitate

„Acestea sunt cele mai mari trei din țară (Moldova-Agroindbank, Moldindconbank și Victoriabank n.r.) şi nu puteți continua să funcționați [într-o țară] unde două dintre cele mai mari trei bănci sunt sub supraveghere și cu incertitudine cu privire la locul în care acțiunile vor fi în viitorul apropiat", declară Francis Malige, director general BERD pentru Europa de Est și Caucaz.

O rază de lumină?

„În ciuda măsurilor pozitive luate în ultimii ani, rămân multe de făcut, iar încrederea va dura mult timp pentru a reveni. Incertitudinile politice din Moldova ar putea inversa mereu pașii pozitivi care au fost făcuți recent. Cu toate acestea, pentru moment, cei implicați în acest sector pot respira puțin”, susţine The Banker.

„Faza cea mai dificilă de consolidare a sectorului bancar, care implică verificări cuprinzătoare și revizuiri ale calității activelor în rândul băncilor locale, este foarte avansată și se apropie de sfârșit”, spune guvernatorul Cioclea. Privind înapoi cu câțiva ani, unii văd scandalul bancar ca pe o experienţă tristă pentru țară.

„Este deprimant că a fost nevoie de un asemenea colaps pentru a se acționa”, constată Henry Russell, director BERD pentru instituțiile financiare din Moldova, Ucraina, Belarus și Balcanii de Vest, potrivit mold-street.com.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal