Yulia Skripal a fost externată. Fiica fostului spion rus otrăvit vrea azil politic în Marea Britanie

Yulia Skripal a fost externată. Fiica fostului spion rus otrăvit vrea azil politic în Marea Britanie

Yulia Skripal, fiica fostului spion rus Sergei Skripal, a fost externată din spital în cursul zilei de marți, anunță Sky News. Femeia în vârstă de 33 de ani a fost și ea otrăvită cu neurotoxina Novichok, dar s-a recuperat mai rapid decât tatăl ei, scrie digisport.ro.

După externare, Yulia Skripal va cere azil politic în Marea Britanie, relatează Reuters. Săptămâna trecută, femeia a dat un comunicat în care afirma că se simte mai bine și că își recapătă puterea pe zi ce trece. Ea nu a menționat însă nimic despre starea tatălui său.

„Sunt recunoscătoare pentru interesul pe care îl suscit şi pentru numeroasele mesaje de susţinere pe care le-am primit. Sunt sigură că înţelegeţi că tot acest caz poate fi destabilizator şi sper că îmi veţi respecta viaţa privată şi pe cea a familiei mele în timpul convalescenţei mele”, a afirmat ea.

Publicitate

Tot săptămâna trecută, televiziunea rusă de stat prezenta o presupusă convorbire telefonică între Yulia Skripal și verișoara sa din Rusia, Viktoria, în care Yulia afirma că se simte bine și repeta că „totul este OK”. Autenticitatea înregistrării nu a putut însă fi confirmată.

Yulia și Sergei Skripal au fost otrăviți cu o neurotoxină extrem de periculoasă pe 4 martie, în Salisbury. Cei doi au fost găsiți inconștienți pe o bancă, iar unul dintre polițiștii sosiți la fața locului a avut și el simptome asociate neurotoxinei Novichok, dar și-a revenit în doar câteva zile.

Cazul a declanșat un adevărat război diplomatic între Marea Britanie și Rusia, iar Regatul Unit, alături de alte peste 20 de state, a decis expulzarea mai multor diplomați ruși, bănuiți că ar fi spioni ai Kremlinului. Pe de altă parte, Rusia neagă orice implicare în otrăvirea lui Sergei Skripal și a fiicei sale și acuză Occidentul că nu a prezentat suficiente dovezi privind implicarea guvernului de la Kremlin în acest atac.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal